România va urca o treaptă, de pe locul 7 pe 6, în clasamentul celor mai puternice pașapoarte din lume, după ce țara noastră a intrat în programul Visa Waver, iar românii vor avea acces în Statele Unite ale Americii fără viză, conform datelor din clasamentului passportindex.org. În acest ranking, mai multe țări sunt pe același loc, cu indicatori egali, iar România va ajunge în aceeași categorie cu Japonia, Slovenia, Letonia, Noua Zeelandă și Lichtenstein. Alte 24 de țări se vor afla încă înaintea României (cu acces în peste 175 de țări), notează economedia.ro.
Urcarea cu o treaptă în acest index a fost sesizată de eurodeputatul Alin Mituță.
Mai precis, pașaportul românesc ne va da acces la 175 de țări unde putem călători fără viză sau cu formalități minime. În 174 de țări nu e nevoie de viză (la care se va adăuga și SUA) și în 51 e nevoie de viza la sosire. Emiratele Arabe Unite se află pe primul loc în acest clasamnt, cu acces la 180 de țări, urmează Spania (179), Finlanda, Franța, Germania, Belgia, Italia, Danemarca, Olanda, Luxembourg, Austria, Portugalia, Elveția, Norvegia, Grecia și Irlanda (fiecare cu 178).
Poziția actuală a României în Passport Index:
România a fost admisă ieri oficial în Programul american Visa Waiver, urmând ca de la sfârșitul lunii martie cetățenii români să poată călători în SUA fără viză, pentru perioade de până la 90 de zile, în scop turistic sau de afaceri, a anunțat Guvernul.
Pașaportul Românesc este, în acest clasament, peste cele din UK, Canada, Australia (174) sau chiar peste SUA (173), dar rămânem încă în urma Poloniei și Ungariei (177).
Citește continuarea aici.