Un sfert dintre români (25%) realizează, anual, lucrări de amenajări interioare sau exterioare în propriile locuinţe, iar bugetul alocat pentru astfel de proiecte porneşte de 1.500 de euro, reiese din rezultatele unui sondaj de specialitate, publicat luni, mediatizat de Agerpres.
Cercetarea efectuată de Star Stone arată că un român din doi care locuiesc la casă are în plan lucrări de îmbunătăţire, renovare şi amenajări exterioare a proprietăţii în următorii 2 ani, în timp ce aproape 60% dintre aceştia vor aloca până la 1.500 de euro pentru un astfel de proiect, 20% iau în calcul un buget de până la 3.000 de euro, 12% – de până la 5.000 de euro iar 10% vor aloca peste 5.000 de euro.
Potrivit sursei citate, peste jumătate dintre cei care vor face renovări exterioare în următorii 2 ani se vor axa pe lucrări de tâmplărie, de renovare a acoperişului şi de termoizolaţii, 35% sunt interesaţi de montaje de pervazuri pentru ferestre, 42% de amenajări peisagistice, iar 25% dintre aceştia iau în calcul să monteze pavaje în curţile locuinţelor. În acelaşi timp, mai mult de o treime au menţionat că vor monta pavaj premium, cu aspect de piatră naturală, iar un sfert că vor opta pentru pavaj premium vibropresat (25,22%).
În privinţa locului de achiziţie a materialelor de construcţii, peste trei sferturi dintre cei chestionaţi au declarat că preferă magazinele de tip DIY (Dedeman, Leroy Merlin, BricoDepot etc.). De asemenea, deşi peste jumătate dintre respondenţi nu au vreo preferinţă legată de provenienţa materialelor de construcţii folosite, 40% preferă să fie produse în România.
Atunci când cumpără materiale de construcţii, românii ţin cont de următoarele lucruri: calitate (82%), aspect (46%), uşurinţă în montaj (39%) şi preţ – cu preferinţă pentru produsele mai ieftine (36%).
În ceea ce priveşte periodicitatea cu care românii efectuează lucrări de amenajări interioare sau exterioare, un sfert dintre ei (25%) aleg să facă acest lucru anual, îmbunătăţind gradual locul în care trăiesc. Totodată, circa 15% dintre respondenţi afirmă că schimbă câte ceva prin casă şi prin curte în fiecare sezon, iar 23% la fiecare 2-3 ani.
Sondajul a fost realizat în mediul online, pe un eşantion reprezentativ de 1.189 de respondenţi şi are o marjă de eroare de +/- 2%.
Star Stone este cel mai mare producător român de pavaje premium destinate sectorului rezidenţial, cu o prezenţă pe piaţa din România din anul 2008.