Unul din patru români are grijă de sănătate și încearcă să mănânce sănătos, aproape dublu față de media europeană. Nu același lucru se poate spune când vine vorba de controale medicale, unde situația stă exact invers. Sunt concluziile celui mai recent studiu realizat la nivel european, în 16 țări și prezentat la Madrid.
32 de mii de persoane au răspuns la cel mai amplu sondaj realizat până acum privind starea de sănătate la nivel european. Doar 6 din 10 persoane s-au declarat satisfăcute de sistemul sanitar, în scădere față de ultimii ani.
Mai exact, 42% dintre români nu își permit să meargă la doctor, în timp ce 16% consideră că nu este necesar sau nu au timp. Procentele sunt alarmante pentru cei care au realizat studiul.
Cel mai prost stăm la prevenția pentru boli grave, precum cancerul. Doar 7 la sută dintre români merg la control. Stăm bine, în schimb, la sănătatea mintală: 86% dintre români susțin că sunt mulțumiți, mult peste media europeană. Per total însă, românii sunt dezamăgiți de sistemul medical din țara noastră. Mai bine de jumătate, față de o treime media europeană.
Sursa, Televiziunea Română
Verificati activitatea doctor Cristian Draghici neurologie, care prescrie tratament cu dexametazona perfuzabila, 1L ser fiziologic cu dexametazona,in urgente minore , la spital universitar urgenta pentru persoane varstnice ,cu infarct miocardic in antecedente si simptome de infarct acut,cu raportul R pe S mai mare ca 1 in derivatiile septale pe EKG,fara nicio justificare diagnostica, cel putin conform indicatiilor agentiei europene a medicamentului.Are ,oare,instinct de ucigas in serie?Verificati de ce prescrie astfel in urgente.Dexametazona perfuzie provoaca miocardita,afectare a muschiului miocardic,si chiar infarct miocardic,fiind interzisa celor cu infarct miocardic.De asemenea , si la ponderas, pentru dureri lombare, Doctor Cristian Draghici neurologie prescrie doza de 10 mg dexametazona perfuzie, urmata de doze intramuscular, varstncilor cardiaci si diabetici, tratament potential letal
De evitat consult cardiologie Dr Ana Maria Mitrica!Pacient diagnosticat anterior cu cardiopatie ischemica ( nu am aratat documente diagnostice dnei Dr.,fiind interesati de diagnosticul ei),posibil infarct miocardic apoi,avand in vedere analizele markeri cardiac.Consult superficial,super rapid de catre cardiolog Dna Dr Mitrica cu diagnostic doar de inceput de HTA.Degeaba s a plans de dureri retrosternale,dureri de gambe,lipsa de aer la efort.multi.Cateva saptamani mai tarziu persoana a suferit infarct miocardic, aproape mortal.La toate simptomele descrise ,dr Ana maria Mitrica cardiologie nu a comentat ceva, nici macar nu a incercat un raspuns, doar a întrerupt relatarea.Sec si rece.Precum doamna cu coasa Evitati daca daca doriti sa aveti mai multe sanse la viata
De evitat consult cardiologie Dr Ana Maria Serban . !Pacient diagnosticat anterior cu cardiopatie ischemica ( nu am aratat documente diagnostice dnei Dr, fiind interesati de diagnosticul ei),posibil infarct miocardic apoi,avand in vedere analizele markeri cardiac.Consult superficial, rapid de catre cardiolog Dna Dr Ana maria Serban, cu diagnostic doar de inceput de HTA.Degeaba s a plans de dureri retrosternale,dureri de gambe,lipsa de aer la efort.Cateva saptamani mai tarziu persoana a suferit infarct miocardic, aproape mortal.La toate simptomele descrise ,dr Ana maria Serban cardiologie nu a comentat ceva, nici macar nu a incercat un raspuns, Amabila,afabila, insa diagnostic gresit,pe bani multi.Nu respecta pacientul, intrat cu aproape o ora intarziere fata de ora programarii.Evitati daca daca doriti sa aveti mai multe sanse la viata