Judeţul Braşov are în derulare proiecte finanţate din fonduri europene în valoare de aproape 1,5 miliarde de lei, pe actuala programare 2014 – 2020, a declarat, luni, ministrul Fondurilor Europene, Roxana Mînzatu.
„În judeţul Braşov, la ora actuală avem contracte cu finanţare europeană în valoare de circa 1,5 miliarde de lei. Avem 163 de proiecte publice şi private aflate în derulare care vizează diverse domenii de activitate. Acestea se derulează cam în tot judeţul Braşov, care are 51 de localităţi, un judeţ preponderent urban, dar important este că şi în comunităţile mici banii europeni se duc spre diverse tipuri de investiţii”, a spus ministrul, într-o conferinţă de presă organizată la Centrul de Vizitare al Parcului Naţional Piatra Craiului din Zărneşti.