S-a deschis domeniul schiabil din Poiana Brașov

De astăzi, 24 decembrie, începând cu ora 9.00, se poate schia pe toate pârtiile din zona superioară a masivului Postăvarul, se va putea coborî până în Poiană pe pârtia Drumul Roșu și, de asemenea, se va schia pe cele două pârtii pentru începători.

Se va putea schia în zona superioară a pârtiilor Lupului și Drumul Roșu, cu ieșire spre stația telescaunului Ruia (telescaunul de 6 locuri), precum și pe pârtiile Kanzel, Doamnei și Ruia, cu ieșire în Drumul Roșu, apoi către telescaunul Ruia. Drumul Roșu este amenajat și în zona inferioară, astfel că schiorii vor putea coborî până la stația inferioară a telegondolei.

Starea pârtiilor este foarte bună, mai ales că în ultima perioadă s-au înregistrat temperaturi negative, care au permis funcționarea non-stop a instalațiilor de producere a zăpezii artificiale, la care s-au adăugat și precipitațiile sub formă de ninsoare. În aceste condiții, în ultimele zile s-a lucrat într-un ritm susținut pentru a fi posibilă deschiderea domeniului schiabil înainte de Crăciun.

Citeste și:  România rămâne în urmă la educația superioară a femeilor: doar 29% vs. aproape 50% media UE

Stratul de zăpadă are în partea superioară 100 de cm (stratul de zăpadă bătut, pe pârtie, este de 50 de cm), iar în partea inferioară 60-70 de cm (30 de cm bătut, pe pârtie).

Intervențiile în caz de incidente sunt asigurate de Serviciul Public Salvamont, care le readuce aminte atât schiorilor, cât și turiștilor amatori de drumeții, câteva dintre regulile de bază pentru evitarea accidentelor.

De astăzi, 24 decembrie vor fi funcționale telegondola, cabina mică (Kanzel), telescaunul Ruia și teleschiurile Bradul și Stadion. Ultima urcare va fi la ora 15.45.

Pentru achiziționarea ski-pass-urilor, există în total 3 puncte de vânzare (casieriile de la telegondolă, de la telecabina Kanzel și de la telecabina Capra Neagră) și două automate amplasate în parcarea multietajată din Poiana de Jos. În plus, pentru recuperarea garanției de 10 lei plătite pentru ski-pass, pe lângă casierii vor funcționa și două automate, la telecabina Capra Neagră și la telegondolă. La toate casieriile este posibilă și plata cu cardul.

Citeste și:  Patronatul ASTRA avertizează asupra riscului de destabilizare a sectorului transporturilor și solicită măsuri fiscale urgente în contextul crizei energetice

Valabilitatea punctelor rămase pe ski-pass-urile din sezonul 2020-2021 NU se prelungește în acest sezon de schi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.