Brașovul este prezent la cea de a 25-a ediție a celui mai important târg destinat proprietăților și investițiilor imobiliare, EXPO REAL, cu un stand propriu, sub umbrela ,,Invest in Brașov”, unde municipalitatea și companiile brașovene din sectorul imobiliar și conex au ocazia de a stabili noi parteneriate și de a atrage noi investiții în orașul nostru. Evenimentul se desfășoară în aceste zile la Centrul expozițional Messe din München.
Este cea de a doua participare a Brașovului cu stand propriu, după cea din 2022, și face parte din campania municipalității de a poziționa Brașovul ca principala destinație pentru investițiile europene, având în vedere potențialul pe care îl au orașul nostru și zona metropolitană pentru o dezvoltare economică stabilă și sustenabilă.
,,Brașovul este prezent pentru a două oară la cel mai mare târg de investiții din Europa, la Munchen Expo Real 2023, cu stand propriu. Suntem mândri să reprezentăm Brașovul și România și să vorbim despre comunitatea noastră, să le spunem tuturor despre capitalul uman pe care Brașovul îl are, despre oportunitățile de investiții, despre faptul că Brașovul are o platformă industrială pe care vrem să o transformăm într-un parc tehnologic – fosta platformă CET – și despre tot ceea ce turismul brașovean prezintă ca perspective de dezvoltare. Suntem aici, reprezentăm cu mândrie România și am pus Brașovul pe harta internațională a investițiilor”, a declarat primarul Allen Coliban, la deschiderea Expo Real.
La acest importat târg destinat investițiilor imobiliare și proprietăților, Brașovul este alături de alți 1.850 de expozanți, din 36 de țări, și reprezintă România, împreună cu standul Transilvania.
Vă reamintim că la ediția din 2022, reprezentanții municipalității și ai companiilor au avut zeci de întâlniri cu potențiali investitori din zona de tehnologii verzi – în cadrul cărora au prezentat platforma CET, din zona de dezvoltări imobiliare de birouri și locuințe, dar și cu reprezentanți ai unor companii specializate în lucrări de infrastructură, regenerare urbană, energie, mobilitate verde. Cu această ocazie a fost lansată platforma investbrasov.org, dedicată celor care sunt în căutarea unei destinații pentru dezvoltarea sau relocarea de investiții.
Obiectivele Brașovului pentru acest important eveniment sunt de a avea minim 30 de întâlniri cu potențiali investitori și parteneri, 20.000 de vizitatori în standul Brașovului, minim o investiție atrasă către Brașov în următorii 2 ani, minim 420 de prezentări despre Brașov și parteneri, facilitate în stand, participarea la minim 3 evenimente în cadrul târgului, care să ne ofere informații strategic valoroase legate de nevoi și tendințe de piață.
EXPO REAL este cel mai mare târg comercial pentru proprietăți și investiții din Europa și găzduiește întreaga industrie imobiliară din lume. Târgul are loc în Munchen, pe parcursul a trei zile, în luna octombrie, încă din 1998. Este cea mai importantă platformă de schimb de informații și networking a industriei imobiliare. Practic, în timpul târgului, toată gama de servicii din industria imobiliară este prezentă la târg, din toate categoriile de active, țări și regiuni, oferind soluții digitale inovative pentru afaceri, dar și un program de conferințe pe parcursul celor 3 zile.
La ediția de anul trecut, România a fost în top 10 după numărul de expozanți. La Centrul expozițional Messe, München, în perioada 4 -6 octombrie au fost în total 1.887 de participanți din 33 de țări cu standuri de prezentare. După Germania, primele zece țări expozante au fost: Austria, Țările de Jos, Elveția, Polonia, Marea Britanie și Irlanda de Nord, Franța, Portugalia, SUA și Cehia cu cote egale, și România. Aproape 40.000 de vizitatori din 73 de țări au venit la evenimentul din München, în principal din Germania, Marea Britanie, Țările de Jos, Austria, Polonia, Elveția, Franța, Republica Cehă, Luxemburg, SUA și Spania.