S-a finalizat repartizarea candidaților care au promovat examenul de rezidențiat la sesiunea extraordinară din această lună

Un număr de 627 de candidați au ales locuri și posturi la repartiția din 23 mai 2023, un singur loc rămânând neocupat la specialitatea chirurgie orală și maxilo-facială. Această specialitate poate fi aleasă numai de cei cu două diplome de licență: medicină, respectiv medicină dentară / stomatologie.  

Ultimul candidat care a ales un loc la celelalte specialități, a avut punctajul de 529, față de 565, punctajul minim în sesiunea ordinară din toamnă. Fiind vorba de un CONCURS, nu de un examen, locurile s-au ales în ordinea descrescătoare a punctajelor obținute de candidați, în limita locurilor și posturilor disponibile rămase neocupate în sesiunea din toamnă, respectiv 628 de locuri și posturi. Ministerul Sănătății a decis, împreună cu universitățile de medicină și farmacie, organizarea acestei sesiuni extraordinare suplimentare tocmai pentru a veni în sprijinul tinerilor medici și pentru ocuparea locurilor în specialități deficitare (chirurgie generală, medicina de urgență, medicina de familie, neonatologie etc.). O bună pregătire a tinerilor medici admiși în rezidențiat e esențială pentru asigurarea în viitor a asistenței medicale de calitate, iar acesta e scopul procesului de selecție prin concurs. Alocarea de locuri la rezidențiat a ținut cont de posibilitățile de pregătire în specialitate a universităților și facultăților de medicină.

Citeste și:  PNL o susţine pe Elena Lasconi în turul doi fără niciun fel de negociere

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.