S-a redeschis sala de lectură a Bibliotecii Județene din Brașov

După mai bine de un an, brașovenii pot intra din nou în sala de lectură a Bibliotecii Județene „George Barițiu” din sediul central, însă accesul se face doar cu programare.

„Rămân încă valabile vechile reglementări cu privire la accesul pe bază de programare, tocmai pentru a evita să fim într-un interval scurt prea mulţi, dar, ca o noutate, am deschis şi sala de lectură. Să vedem cum va merge şi aceasta, tot pe bază de programare, şi la secţia de Periodice şi la sala de lectură. Sperăm că nu vor fi probleme, că lucrurile vor merge cât de cât bine”, a declarat managerul Bibliotecii Judeţene, Daniel Nazare.

Citeste și:  România a primit avizul formal al OCDE în domeniul politicilor educaţionale

Bine de știut este faptul ca sala de lectură va funcţiona în program de câte 2 ore, în fiecare zi, cu pauze de dezinfecţie. Programul poate fi consultat pe site-ul instituţiei, bjbv.ro.

Momentan, nu funcţioneză toate secţiile instituţiei, dar nu va mai dura mult până vor fi redeschise şi secţiile de franceză, engleză şi maghiară.

Programările pentru sala de lectură le puteţi face fie la numărul 0268 419 338, fie pe e-mail: saladelectura@bjbv.ro.

Sursa foto, ghidlocal.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.