S-a redus numărul lucrătorilor străini care se pot angaja în acest an în România

Contingentul de lucrători străini (din afara Uniunii Europene, mai exact) ce vor putea fi angajați în acest an pe piața din România a fost stabilit la 25.000, față de cei 30.000 din 2020, potrivit unei hotărâri de Guvern publicată în ultima zi din an în Monitorul Oficial.

HG nr. 1.133/2020 stabileşte pentru 2021 un contingent de 25.000 de lucrători străini nou-admişi pe piaţa forţei de muncă din România.

„Decizia de reducere a contingentului pentru anul viitor a fost luată în baza ultimelor date transmise de către Inspectoratul General pentru Imigrări (IGI), care au indicat o scădere a numărului de avize de angajare/detașare emise pentru cetățeni străini în primele 10 luni ale acestui an. Astfel, dacă în perioada 01.01 – 30.10.2019 IGI a emis 23.526 de avize de angajare/detașare, până în luna octombrie a anului curent numărul documentelor emise în acest scop a scăzut cu aproape 6.000, fiind eliberate în total 17.578 de avize. Un alt motiv care a stat la baza deciziei de reducere a contingentului de lucrători străini nou-admiși a fost faptul că, începând din acest an, angajatorii sunt exceptați de la obligația obținerii avizului de angajare în cazul angajării cetățenilor din Republica Moldova, Ucraina și Republica Serbia, cu contract individual de muncă cu normă întreagă, pe o perioadă de maximum 9 luni într-un an calendaristic”, a explicat Ministerul Muncii, într-un comunicat publicat înainte de oficializarea hotărârii de Guvern.

Citeste și:  Salariul minim brut a fost aprobat de Guvern: 4.050 lei de la 1 ianuarie 2025

Potrivit instituției, măsura adoptată de Guvern a avut în vedere și datele comunicate de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), care arată faptul că, în perioada ianuarie-august 2020, numărul total de locuri muncă vacante a fost în scădere cu 20,9% față de perioada similară din anul 2019, respectiv de 267.106 de locuri de muncă vacante declarate de angajatori față de 337.232 declarate anul trecut.

Anual, contingentul de lucrători străini nou-admişi pe piaţa forţei de muncă este stabilit de către Guvern printr-o hotărâre, la propunerea Ministerului Muncii și Protecției Sociale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.