S-au mărit bursele și ajutorul social

Consiliul Local Brașov a aprobat astăzi în unanimitate propunerea primarului de majorare a burselor de merit, de studiu și de ajutor social pe care le vor primi elevii brașoveni în anul școlar 2019-2020.

Astfel, noile cuantumuri ale burselor lunare vor fi de 100 lei/lună/elev pentru bursa de performanță, 70 lei/lună/elev pentru bursa de merit, 60 lei/lună/elev pentru bursa de studiu și 45 lei/lună/elev pentru bursa de ajutor social. Anterior hotărârii de consiliu local, cuantumul burselor lunare era de 50 de lei pentru bursa de merit, 30 de lei pentru bursa de studiu și 25 de lei pentru bursa socială.

Potrivit comunicărilor instituțiilor de învățământ, în semestrul I vor fi acordate 9.898 burse școlare pentru elevii înscrişi la cursurile cu frecvenţă în învăţământul preuniversitar de stat din Municipiul Braşov.

Citeste și:  Preşedintele Klaus Iohannis a invitat, duminică, preşedinţii partidelor şi formaţiunilor politice la consultări

Hotărârea Consiliului Local va fi aplicată inclusiv pentru luna septembrie, adică de la începutul anului școlar 2019-2020. Banii vor fi virați instituțiilor de învățământ, bursele fiind distribuite de către acestea beneficiarilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.