Salariul minim crește de la 1 ianuarie 2025, dar cât rămâne în portofel? Calculul complet.

Salariul minim pe economie va creşte, din nou, începând cu 1 ianuarie anul viitor, de la 3.700 la 4.050 de lei brut, conform discuţiilor dintre Guvern, patronate şi sindicate. Proiectul, aflat timp de 10 zile în dezbatere publică, ar putea fi aprobat de Executiv în următoarea ședință, transmite Radio România.

Această majorare, de la 3.700 de lei, cât este în prezent, se va aplica chiar de la 1 ianuarie anul viitor şi va însemna o creştere de 9,46% faţă de luna decembrie. Astfel, iniţiatorii proiectului pus în transparenţă publică arată că această creştere va avea efecte pozitive la nivel social prin stimularea ocupării, reducerea muncii la negru şi creşterea totodată a puterii de cumpărare a salariaţilor, iar de acest demers vor beneficia peste 1.800.000 de salariaţi.

Citeste și:  „Acasă, de sărbători”, în comuna Mândra un proiect-exemplu de parteneriat public-privat

Rămâne de văzut dacă Guvernul va veni și cu un act normativ pentru prelungirea facilității de 300 lei netaxați la salariul minim. În prezent, o persoană plătită cu 3.700 lei primește în mână 2.363 lei.

Dacă nu s-ar prelungi această facilitate de la 1 ianuarie 2025, la un salariu brut de 4.050 lei, angajatul ar primi 2.430 lei, adică ar fi o creștere de doar 67 lei. În situația în care se va decide să se dea cei 300 lei netaxați, atunci netul ar fi de 2.574 lei.

Având în vedere că se va mări salariul minim la 4.050 lei, în funcție de această valoare persoanele care au activități independente vor plăti contribuțiile în 2026 pentru veniturile anului 2025 plafonat la 6 – 60 de salarii minime pentru CASS (24.300 – 243.000 lei) și 12 (48.600 lei), respectiv 24 pentru CAS (97.200 lei). CASS este de 10%, iar CAS e 25%, notează hotnews.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.