Salvamont România, premiat la Congresul Mondial al Salvatorilor cu Drone

Președintele Salvamont România, Sabin Cornoiu, a anunțat că la Congresul Salvatorilor de la Paris, organizația din România a fost nominalizată ca fiind printre cele mai bune echipe de căutare și salvare cu ajutorul dronelor, salvamontiștii români, întorcându-se acasă cu un premiu. Amintim că în perioada 12 – 13 decembrie, reprezentanții Salvamont au participat la Congresul Mondial al Salvatorilor cu Drone, la Paris.

“Suntem mândrii să reprezentăm România la această conferință internațională, iar premiul obținut de echipa Salvamont România ne onorează și ne motivează să fim mai buni în fiecare zi”, au transmis reprezentanții Salvamont.

România a participat cu o delegație de salvatori montani din partea Serviciului Public Județean Salvamont Brașov, alături de colegi de la structurile județene Salvamont din Gorj, Harghita și Prahova, precum și alături de Ciprian Zamfirescu, voluntar Salvamont.

Citeste și:  Zoo Brașov organizează Ziua Internațională a Jaguarului @ Vineri, 29 noiembrie

În cadrul primei ediții a Congresului Mondial al Salvatorilor cu Drone au participat instituții, asociații de salvare, organizații profesionale sau institute de cercetare în domeniul salvării din peste 60 de țări.

Salvamont România este singura structura de salvare din țara noastră membră cu drepturi depline în cele trei mari organizații de salvare: Comitetul Internațional de Salvare montană CISA IKAR, F.I.P.S. – Federația Internațională a Patrulelor de Schi și IEDO – Organizația internațională a salvatorilor cu drone. Astfel, salvamontiștii români se bucură de o reputație foarte bună în rândul țărilor cu servicii de salvare montană și reușesc să mențină întotdeauna aceasta activitate „la înălțime”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.