Serviciul Public Local Salvamont Brașov a primit, ieri, două apeluri pentru intervenție.
În primul caz a fost vorba de o persoană care acuza o stare de lipotimie. Acesteia i s-a făcut rău în timp ce se afla la Pietrele lui Solomon. Salvatorii montani ajunși la fața locului i-au acordat primul ajutor, în sprijin fiind chemat și un echipaj SMURD.
În cel de-al doilea caz, o persoană în etate, care a ales ca drum de coborâre din Postăvaru pârtia Sulinar, din cauza înclinației și lungimii traseului, a trebuit să fie transportată până în stațiune de către salvamontiști”, au precizat reprezentanții SPLS Brașov.