Personalul operativ din cadrul Serviciului Public Județean Salvamont – Salvaspeo Brașov se antrenează constant și este mereu pregătit să intervină, indiferent de situație. Echipele sunt formate din profesioniști dedicați, care își perfecționează continuu abilitățile pentru a vă oferi sprijinul necesar în orice moment.
„Pregătirea continuă reprezintă un factor esențial pentru asigurarea unor servicii de salvare montană, securitate și asistență medicală la cel mai înalt nivel!”, transmit reprezentanții Salvamont Brașov.
Indiferent de situația în care vă aflați, dacă aveți nevoie de un sfat, o informație sau de ajutor, nu ezitați să sunați la numărul unic de urgență 112 sau la 0SALVAMONT!