Astăzi, 15 martie 2022, va debuta la Brașov „Săptămâna Geodeziei Românești” (SGR), cea mai importantă manifestare a comunității profesionale din domeniul geodezic, organizată de către Uniunea Geodezilor din România (UGR), eveniment ce ar fi trebui să aibă loc la finalul lunii octombrie 2021. Conferința va avea loc la Aula „Sergiu T. Chiriacescu”, gazdă fiind Facultatea de Silvicultură și Exploatări Forestiere din cadrul Universității Transilvania din Brașov.
Tema conferinței internaționale de anul acesta va fi „Smart surveying solutions for sustainable development„, iar pe parcursul a 4 zile sunt așteptați specialiși în domeniul geodeziei, cadre universitare, din țară și din străinătate, să participe activ la cele 6 sesiuni tehnice și cele două mese rotunde, toate abordând subiecte de interes pentru comunitatea geodezică. Printre invitații speciali ai evenimentului se număra reprezentanți ai Federației Internaționale a Geodezilor (FIG), Consiliul European al Geodezilor (CLGE), dar și ai Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară și Asociației Patronale din Cadastru, Geodezie și Cartografie.
În cea de-a doua zi a conferinței, 17 martie 2022, va avea loc Consiliul Național al UGR, la care sunt așteptați să participle, pe langă membrii Biroului Executiv și Președinții Comisiilor UGR și toții președinții Asociațiilor Locale ale Uniunii.
Începând cu prima zi a lucrărilor conferinței va fi deschisă Expoziția tehnică, unde sunt deja anunțate companii care furnizează servicii profesionale în domeniu.
Programul evenimentului și alte detalii organizatorice disponibile se regăsesc la adresa web www.sgr.ugr.ro.