Săptămâna ,,Școala altfel” la Creșa Brașov

Micuții au aflat cum își păstrează dințișorii curați, cum traversează strada în siguranță și au făcut primul mărțișor.

Cei mai mici brașoveni au avut o altfel de săptămână, pentru că și la Creșa Brașov a fost ,,Școala altfel”, în care copiii au aflat cum trebuie să aibă grijă de dințișori, au pășit în lumea științelor, cu multe experimente, teatrul de păpuși i-a dus într-o lume magică, au învățat cum să traverseze în siguranță strada și cum să se protejeze de accidente.

Astăzi a fost ziua dedicată mămicilor, zi în care micii artiști le-au pregătit mărțișoare acestora. La aceste ateliere a participat și viceprimarul Flavia Boghiu, care s-a arătat încântată de priceperea celor mici în realizarea acestor obiecte.

,,Copiii din creșele brașovene au participat pentru prima oară la activități în cadrul Săptămânii Altfel. Astăzi a fost ziua dedicată mămicilor, așa că micuții din creșe au realizat mărțișoare pentru mămicile și bunicile lor. I-am vizitat la atelierele pe care le-au desfășurat în cadrul creșelor și am văzut cu câtă energie, creativitate și pricepere au pus suflet în realizarea mărțișoarelor pentru mămicile lor. Este foarte multă energie pozitivă în aceste clase, atât la cei mici, cât și la doamnele care au grijă de ei. Foarte multă dăruire și ne-am bucurat să vedem că activitățile de educație antepreșcolară, adaptate vârstei celor mici, îi ajută să își dezvolte capacitățile și abilitățile de care au nevoie la această vârstă. Ne bucurăm și, în continuare, îi așteptăm, cu fiecare ocazie, pe părinți și pe bunici la atelierele pe care le desfășoară serviciul Creșa Brașov, pentru a petrece timp alături de cei mici, pentru a se cunoaște mai bine cu personalul creșelor și pentru a crea amintiri de neuitat”, a spus viceprimarul Flavia Boghiu.

Citeste și:  Interviu exclusiv! Florin Nicolescu va prezenta "Rockaholic", o nouă emisiune la Rock FM Brașov

Cele nouă creșe din Brașov au pregătit câte un eveniment pentru fiecare zi a săptămânii: o zi a sănătății, una a științelor, o zi în care teatrul de păpuși a venit la creșă, ziua siguranței și ziua mărțișorului.

,,În această săptămână, Creșa Brașov a derulat pentru prima dată programul Săptămâna ,,Școala altfel’’, un program care se desfășoară la nivel național și are ca scop dezvoltarea atât a competențelor din curriculum național, cât și a unor competențe complementare acestora, în funcție de prioritățile stabilite anual de Ministerul Educației. Programul este centrat pe obiectivele de învățare la vârsta antepreșcolară, respectiv pe nevoile de învățare ale copiilor identificate la nivelul unității de învățământ. Cadrele didactice din instituția noastră au proiectat, pornind de la nevoile de învățare ale copiilor identificate și urmare a consultării părinților, o serie de activități de educație rutieră, educație pentru sănătate, activități culturale, artistice, experimente în cadrul domeniului științe și ateliere de creație. Ne-am bucurat de sprijinul părinților, medicilor stomatologi, artiști, reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, reprezentanți ai Biroului Rutier și ai secțiilor de poliție. Mulțumesc tuturor pentru reușita acestor activități”, a declarat Georgiana Buta, director Creșa Brașov.

Citeste și:  Ministrul Muncii: Trebuie să fim pregătiți pentru meseriile viitorului, pentru tranziția verde și pentru tranziția digitală

Programul Săptămânii ,,Școala altfel” la Creșa Brașov, desfășurată în perioada 19 – 23 februarie:

Luni – ,,Dințișori sănătoși”: Chiar dacă suntem mici, învățăm cum să avem grijă de dințișorii noștri. Cum ne spălăm? Ce mâncăm să îi păstrăm sănătoși?

Marți – În lumea științelor: Experimente: Ne hrănim curiozitatea prin explorarea unor fenomene pe care chiar noi le putem manipula: puterea magneților, culoare și apă, reacții în sticlă etc.

Miercuri – Teatrul de păpuși, o lume magică! Aducem la viață personaje din poveste, prin vizionarea unei piese de teatru cu marionete.

Joi – Ziua siguranței. Învățăm să trecem în siguranță strada, respectând regulile de circulație: ce îmi spune semaforul? Dar și cum ne protejăm de producerea de accidente.

Citeste și:  Tot mai multe companii americane își îndreaptă atenția către România pentru investiții

Vineri – Primul meu mărțișor: Confecționăm primul mărțișor cu dibăcie și iubire pentru mama, bunica….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.