Șapte proiecte educaționale din Brașov primesc finanțare prin programul Științescu 8.0

Fundația Comunitară Brașov, alături de Federația Fundațiile Comunitare din România și finanțatorii locali, Eviden România, Globant, Siemens Industry Software și Duvenbeck Logistik SRL, respectiv donatori individuali ai platformei Benevity anunță lista finaliștilor celei de-a opta ediții a programului Științescu.

Ediția Științescu 8.0 care însumează un buget total de 132.137  lei are două componente:

  • Științescu Clasic – pentru care este alocată suma de 57.137 lei anunță azi lista finaliștilor;
  • Științescu HUB 4.0 – cu un buget de 75.000 lei, care se află în perioada de incubare și va fi implementat începând cu luna noiembrie 2025 de către trei asociații brașovene care au beneficiat în trecut de susținere prin programul Clasic.

Fondul Științescu este un program dedicat educației STEAM, care finanțează și mentorează proiecte care ajută copiii să își dezvolte pasiunea pentru științe.

Științescu încurajează inovarea și creativitatea, implicarea activă a elevilor, interdisciplinaritatea, motivația intrinsecă și dezvoltarea abilităților, mai mult decât transmiterea informațiilor, axându-se pe metode experiențiale de învățare. Prin programul Științescu se încurajează pasiunea pentru domeniile STEAM (științe, tehnologie, inginerie, artă și matematică), care devin astfel mai accesibile copiilor și adolescenților cu vârste cuprinse între 6 şi 18 ani.

Fondul Științescu Clasic are menirea de a identifica inițiative diverse ca tematică și metodologie, care vin cu soluții concrete și eficiente pentru soluționarea lacunelor  practice ale sistemului de învățământ, cu scopul de a le asigura susținere financiară pentru experimentare, dezvoltare, urmând ca după producerea rezultatelor așteptate să aibă posibilitatea de a trece la nivelul de HUB, pilonul 2 al Fondului Științescu Brașov. Acest nivel presupune deja mentori formați, experimentați cu ajutorul cărora proiectul poate fi scalat mai departe cu succes în alte comunități.

Așadar, din cele 10 scrisori de intenție depuse, în urma procesului de incubare și a deciziei juriului, vor fi finanțate 7 proiecte cărora li se alocă bugete între 6.000 lei și 9.000 lei per proiect.  Toate cele 7 proiecte finaliste sunt creative, inovatoare și facilitează înțelegerea unor fenomene simple, cu care intrăm în contact în viața de zi cu zi.

Citeste și:  Specialiștii atrag atenția că dizabilitatea nu este numai o problemă medicală, ci una de drepturi ale omului

Lista celor 7 proiecte finaliste din Științescu 8.0 Clasic:

  1. Atelierul Inginerilor Viitorului: Inginerie aplicată pe patru roți, proiect implementat de Asociația Cercetătorii Viitorului, care constă în învățarea „științei prin practică” construind, de la zero, o mașină electrică funcțională, valoarea finanțării: 9.050 lei;
  2. Step2Science Hackathon, proiect al Colegiului Național de Informatică Grigore Moisil, un eveniment STEAM de 24–48 de ore pentru elevii de gimnaziu și liceu, care transformă învățarea științelor într-o experiență practică, valoarea finanțării: 6.500 lei;
  3. Ciupercile: natură, artă, sănătate, sesiune de workshop-uri și ateliere practice implementate de Grupul de Inițiativă Artissan,care în final va realiza o mini ciupercărie didactică automatizată, valoarea finanțării: 9.500 lei;
  4. Lempeș – Sala noastră de clasă în aer liber, un laborator dedicat elevilor de clasa întâi implementat de Grupul de Inițiativă Alianța Micilor Exploratori, care propune îmbinarea educației ecologice cu orientarea sportivă, arta și activitățile interdisciplinare, desfășurate alternativ la Școala Gimnazială Sânpetru și Colegiul Național Aprily Lajos,  valoarea finanțării: 8.136 lei;
  5. Astroventura – ateliere practice și sesiuni digitale interactive care transformă astronomia într-o experiență vie și inovativă pentru copii, proiect implementat de Asociația Timp pentru Copii, valoarea finanțării: 8.500 lei;
  6. STEAM prin pădure: de la castor la zimbru, o călătorie de învățare prin educație ecologică, experiența directă și tehnologia, pentru 26 de elevi de clasa a V-a de la Colegiul Național „Unirea” Brașov, implementat de Grupul de inițiativă Clubul lui Castoraș, valoarea finanțării: 7.400 lei;
  7. Curtea Educațională Verde – De la joacă la știință în spațiu interactiv, proiect al Școlii Gimnaziale nr. 11 Brașov, care își propune transformarea curții școlii într-un spațiu de învățare activă, interdisciplinară și recreativă; valoarea finanțării: 8.051 lei;
Citeste și:  Misiune de neutralizare a unei drone maritime în Marea Neagră

Juriul independent este format din oameni implicați în comunitatea brașoveană:

  • Andrei Dumbravă – Global Domain Solution Architech – Eviden Global Presales
  • Ioana Daia – Membru Board – Fundația Comunitară Brașov
  • Narcisa Lăzăroiu – Employer Branding – Globant Romania
  • Ruxandra Nițu –  formator și educator de mediu, fost coordonator Fondul Științescu
  • Prof. Dr. Habil. Phys. Doru Ursuțiu – profesor Universitatea Transilvania Brașov

Cum au arătat edițiile precedente ale Fondului Științescu Brașov?

Cele 7 ediții Științescu Brașov au sprijinit 65 de proiecte STEAM, cu un buget total de peste 992.832 lei și au oferit acces la educație alternativă pentru peste 14.277 de copii. Ideile s-au concretizat în laboratoare interdisciplinare, programe de robotică, dispozitive de studiu al fenomenelor naturale și al proprietăților alimentelor, studii interdisciplinare cum ar fi relația ritmului cu tehnologia construcției, chimia practică ce se reflectă în gastronomia tradițională,  materiale didactice interactive, ateliere 3D print și VR, participări la târguri, conferințe științifice și competiții naționale și internaționale.

Testimoniale:

”Programul Științescu este un program atât de iubit și de dorit de toată lumea: copii și tineri, părinți, finanțatori, mentori, și în general de întreaga comunitate a oamenilor care au reușit să îl cunoască pe domnul Științescu încă din 2017, de la prima lui ediție.

Este programul care are puterea de a aprinde scânteia curiozității pentru științe în mintea copiilor și a tinerilor, și mai apoi, de a le susține cu energie pasiunea pentru tot ce înseamnă lumea STEAM, alături de mentori inspiraționali în contexte de învățare non-formale, interactive și experiențiale. Ne dorim să ajungem cu Științescu în cât mai multe zone din județul Brașov. Împreună din pasiune pentru științe și pentru un viitor incert, dar pe care îl dorim cât mai bun pentru toți copiii, indiferent de mediul din care provin aceștia.” – Iulia Teodora Florea, Director Executiv Fundația Comunitară Brașov

Citeste și:  Ilie Bolojan, primit cu onoruri militare în Austria

‘Mă bucur să văd că Științescu reușește și în acest an să adune comunități interesate de aptitudini și tehnologii noi. Ca în fiecare an, echipele de proiect ne-au creat așteptări și vise mărețe. Sper ca și de această dată să ne arate că sub umbrela domnului Științescu aceste așteptări și vise devin realitate!’ – Andrei Dumbravă, membru juriu Științescu 8.0

 ––––––––––––––––

Despre Fundația Comunitară Brașov

Fundația Comunitară Brașov are misiunea de a crea punți între nevoile și resursele locale și de a acționa ca un catalizator pentru o comunitate mai unită, mai generoasă, mai solidară și rezilientă. În activitatea de 10 ani, a finanțat și a mentorat 327 de proiecte comunitare și a acordat un buget de 6.395.997 de lei prin mobilizarea celor peste 130 de donatori corporate, a celor 17.500 de donatori individuali și a persoanelor resursă din comunitate.

Fundația Comunitară Brașov este parte dintr-o mișcare națională, alături de alte 16 fundații comunitare din țară. Detalii despre mișcarea de fundații comunitare, puteți găsi, accesând: https://ffcr.ro/fundatii-comunitare/

Pentru mai multe detalii despre programele fundației, vizitați www.fundatiacomunitarabrasov.ro

Despre Fondul Științescu

Fondul Științescu este o mișcare națională de reenergizare a educației STEAM care-i încurajează pe cei pasionați să le arate copiilor – prin experimentare, activități practice și joc – acea latură a disciplinelor științifice care cu greu poate fi descrisă în manuale.

Științescu, a cărui menire este să-i ajute pe copii să descopere sensul ultim al științelor, le oferă mentorilor – profesori, elevi, studenți, profesioniști din toate domeniile – finanțări, resurse, îndrumare și sprijin.

În prezent, Fondul Științescu este implementat de mai multe Fundații Comunitare din țară: https://stiintescu.ro/despre-program/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.