Șase bărbați din Săcele, cercetați pentru furturi în Tărlungeni; trei reținuți de polițiști

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Feldioara, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, efectuează cercetări în cadrul unor dosare penale deschise sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat.

La data de 21 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Feldioara au fost sesizați, cu privire la faptul că persoane necunoscute ar fi pătruns, fără drept, în anexele a trei imobile din localitatea Tărlungeni, de unde ar fi sustras mai multe bunuri.

Astfel, activitățile investigative desfășurate de polițiști și datele obținute în urma verificărilor efectuate au condus la identificarea personelor bănuite de comiterea faptelor, fiind vorba de 6 persoane de sex masculin din municipiul Săcele.

Citeste și:  Agenția BNR Brașov își deschide porțile pentru public vineri, 12 decembrie

De asemenea, din cercetările efectuate de polițiști s-a stabilit faptul că aceleași persoane ar fi pătruns și în cursul lunii august a.c., în interiorul unui autoturism parcat în curtea unui imobil din localitatea Tărlungeni, de unde ar fi sustras mai multe bunuri.

La data de 24 noiembrie a.c., pentru completarea materialului probator în cauză, polițiștii au pus în aplicare 3 mandate de percheziție domiciliară, în vederea identificării și ridicării unor bunuri susceptibile de a proveni din comiterea faptelor.

Având în vedere cele constatate, persoanele identificate au fost conduse la unitatea de poliție, iar după administrarea probatoriului, față de trei bărbați, de 18, 20 și 35 de ani, a fost dispusă măsura reținerii și introducerii acestora în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Brașov, pentru o perioadă de 24 de ore.

Citeste și:  RATBV extinde linia 41: noi opriri pe strada Plugarilor

În cauză, cercetările sunt continuate de polițiștii, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, urmând ca, la finalizarea acestora, să fie dispuse măsurile legale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.