Șase elevi din Brașov, calificați la naționala FIRST® LEGO® League Challenge

Șase elevi din Brașov s-au calificat la etapa națională a competiției FIRST® LEGO® League Challenge, după ce au obținut locul al doilea la faza regională desfășurată la Alba Iulia, impresionând juriul cu un proiect care îmbină arheologia, inteligența artificială și robotica.

Echipa INVENTIFORCE, formată din elevi de clasa a VI-a și coordonată de doi mentori ai centrului educațional Inventicum, a participat la competiția regională pe 31 ianuarie 2026, unde a fost singura echipă reprezentând Brașovul. Performanța le-a adus calificarea la etapa națională, alături de distincția „Robot Performance Award”, într-un eveniment care a reunit sute de elevi pasionați de tehnologie din mai multe județe.

FIRST® LEGO® League Challenge este o competiție internațională dedicată elevilor cu vârste între 9 și 16 ani, în care participanții construiesc și programează roboți LEGO Education și dezvoltă proiecte inovatoare pe teme reale, fiind evaluată atât performanța tehnică, cât și munca în echipă. Tema sezonului 2026 este arheologia.

Citeste și:  Mobilizare de forțe în Săcele după un incendiu izbucnit la două locuințe

Brașov: elevi calificați la națională cu un proiect de robotică și AI pentru arheologi

Cei șase elevi provin de la trei unități de învățământ din Brașov și au lucrat împreună timp de peste trei luni, cu antrenamente săptămânale și în perioada vacanței. O parte a echipei a dezvoltat robotul pentru proba „Robot Mission”, capabil să execute misiuni pe terenul de concurs în doar 2,5 minute, iar cealaltă a conceput proiectul inovativ al echipei.

Proiectul, denumit SITRONIC X5, reprezintă un prototip de sită inteligentă pentru arheologi, care combină mecanică, robotică și senzori. Sistemul include trei site cu densități diferite, un mecanism robotizat de cernere controlată și un algoritm capabil să detecteze posibile artefacte și să oprească procesul automat. Ideea a fost dezvoltată în urma documentării și a unei întâlniri cu un arheolog de la Muzeul de Istorie Brașov, pentru a înțelege nevoile reale din teren.

Citeste și:  Poliția a ieșit la control! Razii pe străzile din Brașov și Făgăraș pentru șoferi și ordine publică

Echipa își continuă pregătirea pentru etapa națională FIRST® LEGO® League Challenge, programată în martie 2026, la București, unde va lucra la optimizarea robotului și la dezvoltarea unei versiuni avansate a proiectului SITRONIC X5, care să integreze camere video și algoritmi de inteligență artificială.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.