
Lovitură la Direcția Județeană Comunitară de Evidența Persoanelor Brașov! Procurorii DNA i-au trimis în judecată pe directorul executiv Ioan Curecheriu și pe consiliera Camelia Argyelian, acuzați de fapte grave: abuz în serviciu, șantaj și falsificarea unor documente oficiale.
Ancheta a scos la iveală că, între 2019 și 2020, cei doi ar fi „umflat” valoarea unor lucrări de reparații și au acordat contractele către firma SC Wolkendorf Residence SRL cu încălcarea legii. Deși lucrările fie nu au fost necesare, fie nu au fost executate corect, instituția a plătit aproape 177.000 de lei din banii publici!
Alături de cei doi, în dosar apare și Dumitru Mălinaș, fost politician și patronul firmei care a încasat banii. Mălinaș a candidat în 2016 pentru funcția de primar în comuna Hărman din partea UNPR, potrivit comunicatului DNA.
Dosarul a fost trimis la Tribunalul Brașov, iar procurorii au blocat bunurile și conturile celor implicați. Justiția urmează să decidă cât de adâncă a fost rețeaua ilegală din spatele instituției care ar fi trebuit să vegheze la corectitudine.