Scandal în Poiana Narciselor! Romsilva amendează o cântăreață pentru că a filmat într-o arie protejată. Oamenii sar în apărarea artistei

Cântăreața de muzică populară Anuța Motofelea va fi amendată pentru că a filmat un videoclip în Poiana Narciselor, fără a avea acordul administratorilor Parcului Național Munții Rodnei. „Această filmare s-a făcut cu încălcarea legislației” spun reprezentanții ariei naturale protejate. Artista se scuză și spune că nu știa ca are nevoie de aviz. „Nu am rupt nicio narcisă, cele din videoclip sunt de la mama din grădinuță”, a declarat artista pentru Bistrițeanul.ro.

„În urma apariției în mediul online a unui videoclip în care doamna AM, care de altfel a și postat acest film pe rețelele de socializare, apare cântând în Poiana Narciselor de pe raza Parcului Național Munții Rodnei, precizăm că această filmare s-a făcut cu încălcarea legislației în vigoare privind ariile naturale protejate, fără a se solicita și a avea avizul Administrației Parcului Național Munții Rodnei. Administrația Parcului Național Munții Rodnei condamnă orice încalcare a legilor și regulamentelor privind ariile naturale protejate și va lua întotdeanua măsurile prevăzute de lege și va aplica sancțiuni acolo unde este cazul. Suntem siguri ca doamna AM nu a vrut, cu intenție, să aducă niciun prejudiciu Parcului Național Munții Rodnei, dar va trebui totuși să răspundă contravențional pentru fapta ei. Pe viitor, cănd va dori să se promoveze pe dânsa împreună cu frumusețile Munților Rodnei, sperăm să o facă în mod legal, solicitându-ne avizul și respectând regulamentele noastre!”, au transmis reprezentanții Parcului Național Munții Rodnei.

Contactată de Bistrițeanul.ro, Anuța Motofelea spune că nu știa că are nevoie de un aviz de la administratorii Parcului Național Munții Rodnei pentru a filma videoclipul. Artista spune că știa că e arie protejată și, tocmai de aceea, s-a descălțat când a intrat printre flori.

Citeste și:  Salt Bank: 100 de zile de la lansarea primului neobank 100% românesc, la Brașov

În mediul online, oamenii sunt de partea artistei:

Nu ai voie să cânți pe munte fără aprobare? Nici să fluieri? Dar să gâfâi zgomotos, dacă suferi de astm bronșic și e grea urcarea?

Să înțeleg că această AM cum o numiți în acest articol, sa filmat, s-au și-a făcut o poză,pe care apoi a postato pe fb.,lucru care spuneți voi că este interzis prin lege și că în felul acesta aduce grave prejudicii ariilor protejate ,nu înțeleg acest lucru ,de când pentru a face o poză ai nevoie de o autorizație specială, că exact acest lucru reiese din articol?

Totusi, nu a filmat Batalia de la Podul Inalt, cu 10.000 de figuranti. Era mai eficient si mai civilizat un Avertisment din partea paznicilor parcului.

Artista ar fi fost contactată deja de reprezentanții Parcului Național Munții Rodnei. I s-a spus că va fi sancționată pentru filmarea ilegală, însă nu i s-a comunicat, încă, valoarea amenzii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.