Scandalul pe tema poluării se extinde. Se apropie apocalipsa

Deputatul liberal Glad Varga atrage atenţia cu privire la riscurile la care este supusă România ca urmare a incapacităţii PSD de a lua măsurile necesare în domeniul protecţiei mediului. Parlamentarul susţine că avertismentele Comisiei Europene se vor concretiza anul acesta prin declanşarea de proceduri de infringement împotriva României pentru nerespectarea obligaţiilor asumate pe domeniul protecţiei mediului, mai ales în ceea ce priveşte gestionarea deşeurilor şi calitatea aerului.

„Astfel, pe lângă faptul că le este afectată sănătatea, românii vor trebui să plătească penalităţi de ordinul a sute de mii de euro pe zi sau să se confrunte cu riscul opririi finantărilor din sectoarele vizate, pentru că, în timpul guvernării sale, PSD nu a găsit de cuviinţă să ia nicio măsură, care să ducă la atenuarea acestor probleme de mediu. Am atras atenţia asupra acestor probleme de nenumărate ori, prin interpelări şi întrebări adresate miniştrilor PSD responsabili şi, de fiecare dată, răspunsul lor a fost că «s-au realizat paşi importanţi», «se analizează» sau «sunt în curs de aprobare». Vom vedea acum ce efect de proporţii are incapacitatea PSD de a conştientiza importanţa implementării concrete a măsurilor asumate pe hârtie, odată ce România a devenit stat membru UE”, susţine Glad Varga.
Acesta mai spune că, în timp ce populaţia suportă deja efectele poluării şi este la un pas să suporte şi amenzile considerabile generate de procedurile de infringement, reprezentanţii PSD rămaşi în funcţii de decizie îşi sfidează alegătorii, prin atitudini contraproductive, care frizează nu numai lipsa asumării responsabilităţii, ci şi lipsa de educaţie şi de bun simţ. „Salut demersul ministrului mediului, apelor şi pădurilor, Costel Alexe, de a invita la dezbatere primarii celor trei oraşe aflate sub monitorizarea Comisiei Europene în ceea ce priveşte calitatea aerului, iniţiativă care se înscrie de altfel în direcţia asumată de PNL prin Programul de guvernare. Consider că România trebuie să reia dialogul cu Comisia Europeană în privinţa evitării măsurilor drastice generate de infringement, pe baza unor soluţii tehnice concrete, cu aplicare imediată. Iar acestea nu pot fi generate decât cu aportul tuturor factorilor implicaţi, adică tocmai prin dialogul instituţional iniţiat de miniştrii PNL”, a încheiat deputatul Glad Varga.

Citeste și:  Peste 300 de sesizări cu privire la săvârşirea unor fapte care contravin legislaţiei electorale

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.