Scene de groază într-o casă din Brașov! Un jandarm a fost omorât, iar un pompier şi un alt tânăr au fost înjunghiaţi. Criminalul a fost găsit într-o baltă de sânge

Scene de groază într-o casă din Brașov! Un jandarm a fost omorât, iar un pompier şi un alt tânăr au fost înjunghiaţi de criminal, după o ceartă pentru o datorie de câteva mii de euro. După crimă, suspectul a fost găsit într-o baltă de sânge, lângă blocul în care locuia. S-a întâmplat weekendul acesta, în curtea unei case din Braşov, acolo unde mai mulţi tineri, printre care şi jandarmul şi pompierul, consumau băuturi alcoolice.

La un moment dat, unul dintre tineri a scos un cuţit şi a început să îi înjunghie pe trei dintre cei aflaţi în curte. Astfel, un jandarm în vârstă de 39 de ani a fost înjunghiat şi a murit, iar un pompier şi un alt tânăr au fost grav răniţi şi au fost transportaţi de urgenţă la spital.

Citeste și:  Sute de tineri au protestat în Piața Universității împotriva lui Călin Georgescu

Criminalul a plecat apoi spre casă, iar în apropierea blocului în care locuia a decis să îşi pună capăt zilelor şi şi-a tăiat venele de la ambele mâini. El a fost găsit într-o baltă de sânge şi transportat de urgenţă la spital.

Potrivit unor surse, totul ar fi pornit de la o datorie de aproximativ 5000 de euro.

”Semnalarea a fost azi-noapte, la Râșnov. Pe fondul consumului de alcool, agresorul care are în jur de 40 de ani i-a reproșat uneia dintre victime, care are 20 și ceva de ani, că nu i-a returnat un împrumut de câteva mii de euro. A mers acasă, s-a înarmat cu un cuțit și s-a întors să îl atace pe pretinsul datornic. În apărarea acestuia din urmă au intervenit alte două persoane, un jandarm de aproape 39 de ani și înca o victimă de 20 și ceva de ani. In agresiune a fost ucis jandarmul și vătămate celelalte 2 persoane. Apoi agresorul s-a întors acasă unde se pare că s-ar fi autoagresat prin secționarea venelor de la mână. În prezent agresorul este în spital la Sibiu pentru a suferi o operatie de urgență. Celelalte 2 victime în viața au fost duse la spital. Se fac cercetări pentru omor, tentativă la omor și daca face plângere și una dintre victime vătămate mai ușor și pentru lovire”, spun anchetatorii, potrivit Radio România Brașov.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.