Ministerul Sănătății a transmis lista cu gradul de ocupare al spitalelor COVID din țară. Scolile rămân deschise în toată țara săptămâna viitoare, având în vedere că gradul de ocupare a paturilor de spital destinate pacienților cu COVID-19 este între 10 și 67%, la nivel județean.
Potrivit situației publicate de Ministerul Sănătății, cele mai mari rate de ocupare sunt în județele Cluj – 67,5% și Suceava – 58,56%.
La Brașov se înregistrează un grad de ocupare de 51,17%.
La polul opus, cel mai mic grad de ocupare este în județul Mehedinți –10,35 %.
Toate școlile dintr-un județ trec în sistem online atunci când rata de ocupare a paturilor destinate bolnavilor de Covid este mai mare de 75% în județul respectiv, conform ordinului comun al ministerului Sănătății nr. 82/13.01.2022 și ministerului Educației 3030 din 14.01.2022.