Se circulă în condiții de aglomerație pe DN 1

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe DN 1, la kilometrul 112+750 de metri, localitatea Posada, județul Prahova, s-a produs un accident rutier, în care au fost implicate 2 autoturisme. În urma impactului au rezultat 3 victime, cu diferite leziuni, care au fost transportate către spital. Circulația rutieră este restricționată pe sensul de mers către Brașov, valorile de trafic fiind ridicate în zonă în ambele direcții, estimându-se reluarea în 40 de minute.

Se mai circulă în condiții de aglomerație pe DN 1 și între stațiunile Predeal și Bușteni, pe sensul de coborâre Brașov către Ploiești, fiind formată coloană de autovehicule care se deplasează cu viteză redusă, precum și în stațiunea Bușteni, în direcția de urcare.

Citeste și:  RATBV își adaptează programele și unele trasee de transport pentru data de 1 Decembrie 2024

Polițiștii recomandă conducătorilor auto să păstreze distanța de siguranță în mers, să acorde atenție tuturor manevrelor pe care le efectuează, să respecte indicațiile polițiștilor rutieri care sunt prezenți la fața locului pentru fluidizare și să evite depășirile riscante ale coloanelor formate. Pot lua de asemenea în calcul și folosirea de rute alternative, pentru evitarea aglomerației, cum ar fi DN 1A: Săcele – Cheia – Vălenii de Munte – Ploiești.

CONDUCEȚI PRUDENT!

Foto: Arhivă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.