Se deschide Cetățuia de pe Dealul Straja


Vineri, 8 septembrie 2023, la ora 18:00, se deschide Cetățuia Brașovului pentru Săptămâna Porților Deschise.

„După ani de zile în care a fost închisă, după ani de procese pentru recuperarea ei în patrimoniul municipalității, a venit momentul să ne bucurăm din nou de unul dintre cele mai importante simboluri ale Brașovului”, a declarat Primarul Brașovului, Allen Coliban .

Pentru zilele de vineri și sâmbătă, 8 și 9 septembrie, Primăria municipiului Braşov împreună cu Centrul Cultural Apollonia, au pregătit o serie de evenimente la care invită cetăţenii să participe cu toată familia. După aceste 2 zile de evenimente, Cetățuia poate fi vizitată timp de încă o săptămână. Va fi deschisă gratuit pentru brașoveni și turiști.

Citeste și:  Felicia Filip, Ozana Barabancea, Iuliana Marciuc și Alexandra Ungureanu, în juriul Festivalului „Ecoul Pietrei Craiului” din Zărnești. Ediția XI - 2024

Vor urma apoi lucrări complexe de consolidare, necesare conform evaluărilor care au fost deja începute.

Cu toții ne dorim să îi redăm Cetățuii farmecul și strălucirea de altădată, iar ea să redevină unul dintre cele mai importante repere istorice din Transilvania.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.