Se fac înscrieri pentru posturile scoase la concurs în Poliția Română până la data de 7 iulie

Perioada de înscriere a candidaților pentru posturile scoase la concurs în Poliția Română a fost prelungită cu 2 zile, până la data de 7 iulie 2024.

Astfel, înscrierile se fac online, până la data de 07 iulie, inclusiv, în această perioadă fiind cuprinse și zilele nelucrătoare. Dosarul de înscriere trebuie să fie complet până la această dată, ulterior, nemaiputând fi depuse documente.

Reamintim că posturile scoase la concurs sunt în specialitățile acţiuni speciale, analiza informațiilor, arme, explozivi și substanțe periculoase, cabinet, cazier judiciar, statistică şi evidenţe operative, cercetarea şi prevenirea criminalității, combaterea criminalității organizate, comunicații și informatică, cooperare polițienească internațională, criminalistică, financiar, implementarea proiectelor, informare şi relaţii publice, investigarea criminalității economice, investigații criminale, logistică, operațiuni speciale, ordine publică, pregătire profesională, protecţia animalelor, protecția martorilor, psihosociologie, relații cu publicul, relații internaționale, resurse umane, rutieră, siguranță școlară, structura de securitate, transporturi, reţinere şi arestare preventivă și învățământ.

Citeste și:  România a suspendat total o convenție cu Rusia veche de 31 de ani privind impozitele pe venit şi pe capital

Informații complete cu privire la posturile existente, programul înscrierilor, condițiile de participare, documentele necesare și modalitățile de desfășurare a concursurilor se regăsesc pe site-ul hub.mai.gov.ro, secțiunea Carieră MAI.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.