Începând cu data de 6 iunie se face plata operatorilor de date care au participat, în cadrul secțiilor de votare din municipiul Brașov, la alegerile europarlamentare și referendumul din 26 mai. Persoanele care doresc virarea indemnizaţiei în cont bancar sunt rugate să depună o cerere la Centrul de Informaţii pentru Cetăţeni din cadrul Primăriei Municipiului Braşov, în care se vor menţiona numele, numărul de telefon şi numărul secţiei de votare. La cerere se vor anexa copia CI şi extras de cont.
Cei care doresc să își ridice direct de la casieria primăriei această indemnizație, o pot face în perioada 6 iunie – 10 iunie 2019 la Primăria Braşov (B-dul Eroilor nr. 8, intrarea dinspre parcul N. Titulescu, la subsol), după următorul program: Joi (6 iunie):16.00-19.00, Vineri (7 iunie): 14.00-17.00; Luni (10 iunie): 16.00-18.00. Indemnizația se va elibera personal, pe baza actului de identitate valabil și în original. Președinții și membrii secțiilor de votare, care nu și-au ridicat indemnizațiile, o pot face conform aceluiași program.