Se lucrează intens la reabilitarea drumului judeţean 106B Vulcan (DJ 112A) – Holbav

Se lucrează intens la reabilitarea drumului judeţean 106B Vulcan (DJ 112A) – Holbav, în lungime de 6,5 km.

Daniel Gligoraş, administratorul public al judeţului Braşov, a inspectat miercuri, 22 mai, stadiul lucrărilor, împreună cu responsabilii din cadrul Direcţiei Drumuri Judeţene şi Servicii Publice care urmăresc implementarea proiectului, cu dirigintele de şantier şi reprezentanţii constructorului.

De la momentul predării amplasamentului pentru începerea lucrărilor – în urmă cu aproximativ o lună, şi până în prezent, au fost executate casetele de lărgire a drumului pe ambele părţi şi pe întreaga lungime, au fost montate tuburi la podeţele tubulare prin intermediul cărora vor fi evacuate apele pluviale şi a fost realizat un tronson experimental unde fundaţia drumului a fost consolidată cu balastul obţinut prin reciclarea mecanică a asfaltului.

Citeste și:  Influenceri plătiți să facă propagandă electorală pe TikTok. Când devine ilegală campania politică din online?

Cu această ocazie, au fost realizate şi câteva măsurători de specialitate pe tronsonul experimental.

Potrivit administratorului public Daniel Gligoraş, antreprenorul SC Viarom Construct SRL lucrează într-un ritm bun la implementarea acestui contract de lucrări, în valoare de 21.333.663,12 lei, realizat cu fonduri asigurate din bugetul judeţean.

Termenul contractual pentru execuția lucrărilor este de 12 luni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.