Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a condamnat duminică „fără echivoc” tentativa de asasinare a fostului preşedinte american Donald Trump, a declarat purtătorul său de cuvânt, potrivit AFP, informează agenția națională de presă Agerpres.
Şeful ONU „condamnă fără echivoc acest act de violenţă politică. El îi doreşte preşedintelui Trump însănătoşire grabnică”, a declarat purtătorul de cuvânt al lui Guterres, Stephane Dujarric, citat într-un comunicat.
Fostul preşedinte american Donald Trump a fost rănit sâmbătă la ureche într-o tentativă de asasinat prin împuşcare în timpul unui miting electoral în Pennsylvania.
Presupusul trăgător şi un spectator au fost ucişi, iar alte două persoane au fost grav rănite.