Secția de Neuropsihiatrie a Spitalului de Copii Brașov, reabilitată

Secția de Neuropsihiatrie a Spitalului de Copii Brașov, a fost inaugurată după ce a trecut printr-un proces de reabiltare. Secția are 25 de paturi și este situată la etajul V al unității sanitare.
Lucrările au început în data de 21 iunie 2019. Au fost realizate recompartimentări ale saloanelor, astfel încât acum sunt funcționale saloane cu două, trei sau patru paturi, separate pentru fete și băieți, fiecare având grupuri sanitare proprii. Au fost înlocuite instalația electrică, ușile, geamurile, a fost montat linoleumul și s-au făcut igienizări pe tot etajul. Totodată, s-au montat sisteme de alarmare și lumini de veghe la fiecare pat, fiind luate măsurile necesare pentru ca siguranța micilor pacienți să fie asigurată. Au fost modernizate sala de tratament, sala de jocuri, sala de mese, cabinetul psihologic și cel al medicilor. Valoarea contractului de lucrări a fost de 533.860 lei.
Din cele 25 de paturi ale secției clinice, 10 sunt alocate psihiatriei și 15, neurologiei.
Proiectul de extindere, reparații și igienizare a Unității de Primiri Urgențe, se va finaliza într-o săptămână. De altfel, o parte a UPU a fost mutată deja în spațiile renovate. Acest proiect investițional totalizând 524.300 lei.
La sfârșitul anului 2019, clădirea Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii Brașov va fi în totalitate modernizată, având în vedere că sunt în curs de desfășurare sau în pregătire alte reabilitări și modernizări. Este vorba despre igienizarea și zugrăvirea Ambulatoriului – lucrări în valoare de 480.000 de lei, aflate aproape de finalizare; igienizări și reparații curente la Secția Pedriatrie 1, în valoare de 724.000 de lei – care pot începe de săptămâna viitoare; reparații la spălătoria spitalului – care se apropie de finalizare și a căror valoare este de 290.000 de lei. Alte investiții care se vor realiza până la 31 decembrie sunt igienizarea și zugrăvirea Compartimentului Ortopedie, estimate la 180.000 de lei, precum și lucrările de igienizări, zugrăveli, înlocuire geamuri și uși la etajul doi (unde sunt sălile de curs pentru studenți, vestiare și diverse birouri), estimate la 150.000 de lei.

Citeste și:  Polițiștii brașoveni, în campanie de informare pentru siguranța rutieră și utilizarea responsabilă a materialelor pirotehnice în perioada sărbătorilor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.