
Mutare temporară pentru un viitor mai bun: Secția de Psihiatrie din Zărnești se relochează în Noua
Consiliul Județean Brașov a aprobat, în cadrul unei ședințe de îndată, relocarea temporară a Secției de Psihiatrie din Zărnești în Căminul pentru Persoane Vârstnice din cartierul Noua din Brașov. Decizia vine ca o soluție de ultim moment, necesară pentru a permite lucrările de reabilitare ale pavilionului din Zărnești, finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), transmite Radio România Brașov.
Potrivit protocolului încheiat între Consiliul Județean Brașov și Direcția de Asistență Socială (DAS) Brașov, pacienții vor fi mutați începând cu data de 1 iunie în spațiile libere din cadrul Căminului pentru Persoane Vârstnice din Noua. Perioada estimată de relocare este de maximum un an.
Lipsa ofertelor a dus la această decizie
Managerul Spitalului Clinic de Psihiatrie și Neurologie Brașov, Bogdan Rusu, a declarat că mutarea vine după eforturi eșuate de a închiria un spațiu adecvat în județul Brașov. „Este ultima noastră soluție pe care o avem la dispoziție, având în vedere că toate demersurile pe care le-am făcut până în acest moment nu au dus la niciun rezultat. Și în acest sens am transmis solicitări mai multor UAT-uri de pe raza județului Brașov, pentru a încerca să identificăm un spațiu în care să putem reloca secția. Toate răspunsurile au fost în sensul că nu dispun de astfel de spații. Am încercat închirierea unui astfel de spațiu, am pornit de la capacitatea totală a secției de 160 de pacienți, trei săptămâni am așteptat, a fost termen de primire a ofertelor, nu am primit nicio ofertă în acest sens„, a precizat acesta, potrivit Radio România Brașov.
Mutarea este gratuită și temporară
Spațiile oferite de Direcția de Asistență Socială vor fi puse la dispoziția Spitalului de Psihiatrie și Neurologie Brașov cu titlu gratuit, în baza protocolului de colaborare aprobat de Consiliul Județean.
Investiție majoră pentru modernizarea psihiatriei
Lucrările de reabilitare a Secției de Psihiatrie din Zărnești au început în primăvara acestui an, fiind finanțate din fonduri PNRR, cu o valoare totală de peste 12 milioane de lei. Cofinanțarea este asigurată de Consiliul Județean Brașov, iar termenul de finalizare a investiției este 30 iunie 2026.