Senatul a anulat dublarea alocației pentru copii!

Plenul Senatului a votat, miercuri, cu 75 de voturi ‘pentru’ și 56 de voturi ‘contra’ un proiect de lege care prevede că alocația de stat pentru copii va crește cu 20% de la 1 ianuarie 2021, iar din 2022 alocația de stat pentru copii se va indexa anual cu rata medie anuală a inflației. Senatorii PNL, USR PLUS și UDMR au votat ‘pentru’, în timp ce senatorii PSD și AUR au votat ‘contra’, potrivit stiripesurse.ro.

Decizia Senatului reprezintă o anulare a dublării alocațiilor. Practic, după votul din Senat, copiii rămân cu mărirea de 20% care a avut loc în septembrie și cu majorarea de încă 20% care va avea loc de la 1 ianuarie 2021. Astfel, 60% din majorarea votată de Parlament nu se va mai acorda.

Citeste și:  Un vot pentru Partidul Naţional Liberal (PNL), duminică, înseamnă garanția că Brașovul va avea întâietate pe harta dezvoltării naționale!

Inițial, Parlamentul a votat pentru dublarea alocației de stat pentru copii. Invocând situația economică precară, Guvernul anterior condus de Ludovic Orban a decis prin Ordonanță de Urgență că alocațiile nu se vor dubla pe loc, ci vor crește etapizat, cu câte 20%, până în 2022, pentru a nu destabiliza bugetul de stat. Noua coaliție de guvernare a decis acum să schimbe macazul și să nu mai dubleze deloc alocațiile.

Astfel, coaliția de guvernare a decis că alocația de stat pentru copii va mai crește doar cu 20% de la 1 ianuarie 2021 și atât. Celelalte creșteri de câte 20%, care ar fi trebuit să aibă loc în iulie 2021, ianuarie 2022 și iulie 2022, NU VOR MAI AVEA LOC.

Citeste și:  18 candidați din Brașov, pe lista PNL pentru Senat și Camera Deputaților, la alegerile parlamentare din 2024

Din 2022, alocația se va indexa anual cu rata medie anuală a inflației.

Senatul este prima cameră sesizată în acest caz. Cameră decizională este Camera Deputaților.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.