Servicii medicale gratuite pentru mai mulți români

Camera Deputaților a adoptat, miercuri, în unanimitate, în calitate de for decizional, un proiect de lege care extinde lista persoanelor care se vor bucura de asistență medicală chiar dacă nu au plătit contribuția. Următoarele categorii de persoane sunt scutite de la coplată şi beneficiază de asigurare, fără plata contribuţiei, potrivit proiectului adoptat în Parlament:

a) copiii până la vârsta de 18 ani;

b) tinerii între 18 ani şi 26 de ani, dacă sunt elevi, absolvenţi de liceu, până la începerea anului universitar, dar nu mai mult de 3 luni, ucenicii sau studenţii;

c)bolnavii cu afecţiuni incluse în programele naţionale de sănătate stabilite de Ministerul Sănătăţii, pentru serviciile medicale aferente bolii de bază a respectivei afecţiuni, dacă nu realizează venituri din muncă, pensie sau din alte resurse

Citeste și:  Bradul de Crăciun al clubului Kids Tâmpa Brașov a umplut sala cu aproape 1000 de sportivi ai Brașovului

d) persoanele fizice cu venituri din pensii şi indemnizaţie socială pentru pensionari, de până la 900 lei/lună inclusiv, indiferent dacă realizează sau nu alte venituri;

e) toate femeile însărcinate şi lăuzele, pentru servicii medicale legate de evoluţia sarcinii, iar cele care nu au niciun venit sau au venituri sub salariul de bază minim brut pe ţară, pentru toate serviciile medicale;

f) persoanele cetăţeni români, care sunt victime ale traficului de persoane;

g) persoanele reţinute, arestate sau deţinute, dacă nu realizează venituri din muncă, pensie sau din alte resurse, care se află în centrele de reţinere şi arestare preventivă.

Copiii până la vârsta de 18 ani, femeile însărcinate și victimele traficului de persoane sunt scutite de la coplată şi beneficiază de asigurare, fără plata contribuţiei și în cazul în care nu deţin cod numeric personal, în termen de maximum un an de zile de la data primei prezentări la furnizorul de servicii medicale. Furnizorii de servicii medicale vor anunţa de îndată organele de poliţie şi serviciile de asistenţă socială din raza teritorială a furnizorului de servicii medicale, în vederea efectuării procedurilor de înregistrare a naşterii acestor persoane în registrele de stare civil ă conform legii sau identificării lor, după caz.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.