Serviciul Public Județean Salvamont – Salvaspeo Brașov este instituție publică de interes județean, cu personalitate juridică, înființată în subordinea Consiliul Județean Brașov, a cărui organizare și funcționare se desfășoară în baza Hg 77/2003 privind instituirea unor măsuri pentru prevenirea accidentelor montane și organizarea activității de salvare în munți, Legea nr. 402 din 31 octombrie 2006 privind prevenirea accidentelor și organizarea activității de salvare din mediul subteran speologic, Ordonanța nr. 58 din 21 august 1998 privind organizarea și desfășurarea activității de turism în România, cu modificările și completările ulterioare
Activitatea Serviciul Public Județean SALVAMONT – SALVASPEO Brașov se desfășoară în zona montană a județului Brașov precum Munții Bucegi, Munții Făgăraș, Munții Ciucaș și Munții Perșani! Totodată în cadrul Serviciului Public Județean Salvamont – Salvaspeo Brașov este operațional și Centrul județean de căutare-salvare cu drone și analiză date folosind Inteligența Artificială. Centrul este unic la nivelul județului Brașov și este dotat cu soluția software de detecție automată a persoanelor dispărute precum și cu echipamente de ultimă generație necesare pentru buna desfășurare a misiunilor de salvare.