Sezonul estival a debutat promiţător, spun hotelierii de pe litoral, zeci de mii de turişti alegând să petreacă minivacanţa de Rusalii la mare, notează Radio România Actualități.
Corina Martin, secretar general al Federației Patronatelor din Industria Ospitalității: ”Este un număr de turiști pe care nu l-am mai avut de mulți ani, chiar dinainte de pandemie, de Rusalii, un moment al verii în care nu eram în mod deosebit o destinație preferată. Există opțiuni și oferte pentru toate bugetele și pentru toate gusturile și vom continua să promovăm evenimentele care vor începe și care vor atrage, fără îndoială, foarte mulți turiști în restul verii.”
Festivalul Tradițiilor și Gastronomiei Pescărești, organizat în premieră la Constanța, în 15-18 iunie, va deschide seria evenimentelor estivale, din care nu vor lipsi Neversea, la început de iulie, Festivalul de Film și Artele Spectacolului Sunscreen, la jumătatea lunii august, și, după 11 ani de absență, Festivalul Mamaia, în Piațeta Perla, la sfârșit de august. Va fi o ediție aniversară, la 60 de ani de la apariția festivalului, însă doar cu recitaluri susținute de artiști care s-au lansat de-a lungul timpului pe scena Teatrului de Vară Mamaia.”
Sursa. Radio România Actualități / Foto. Arhivă