Ministrul sănătăţii, Alexandru Rafila, a precizat că în ultimele 2 săptămâni numărul de cazuri a fost peste nivelul mediu al ultimilor 5 ani, iar în mod obişnuit, atunci când se ajung la o astfel de situaţii înseamnă un vârf al evoluţiei, transmite Radio România.
Ministrul Rafila a explicat că, de obicei, acest maxim durează circa 3 săptămâni, astfel că este de aşteptat ca ulterior să se treacă pe o pantă descendentă. Cifrele pentru săptămâna în curs, ce se vor raporta peste câteva zile, vor da mai multe indici despre stadiul actualului sezon al infecţiilor respiratorii. Conform estimărilor, evoluţia este întârziată cu circa 3 săptămâni faţă de anii anteriori.
În cursul săptămânii trecute au fost confirmate aproape 123.500 de cazuri de infecţii respiratorii, cu aproape 20% mai mult faţă de săptămâna precedentă. Au fost puţin sub 7.000 de cazuri de gripă clinică la nivel naţional, faţă de circa 4.500 în intervalul anterior, potrivit Institutului Național de Sănătate Publică.