Pentru ca o persoană care trăieşte într-o relaţie în care este abuzată şi agresată de partener să îşi poată mobiliza resursele interioare, energia şi abilităţile, pentru a se proteja, are nevoie:
– să înţeleagă şi să se convingă că a fost prinsă într-un proces de victimizare;
– să primească informaţie despre ce este violenţa în relaţie, despre tacticile abuzatorilor;
– să înţeleagă efectele şi strategiile ei de supravieţuire;
În cazul conflictelor familiale, poliţia se poate sesiza din oficiu sau poate acţiona:
– în urma depunerii unei sesizări scrise la sediul unităţii de poliţie de pe raza de domiciliu a victimei,
– în urma unui apel telefonic la secţia/unitatea de poliţie, a unei solicitări la Serviciul Unic de Apel de Urgenţă 112 (care poate fi făcută de oricine are cunoştinţă de astfel de evenimente negative),
– ca urmare a unei sesizări verbale făcută direct la agentul de poliţie din dispozitivul de siguranţă publică şi patrulare.
De asemenea, victima trebuie să ştie că poate sesiza cu plângere prealabilă penală organul de cercetare penală sau procurorul. Dreptul de a depune o astfel de plângere are caracter personal şi aparţine părţii vătămate.
Plângerea penală prealabilă poate fi depusă şi de un mandatar, caz în care procura trebuie întocmită special pentru acest scop şi trebuie să rămână anexată la plângere pe parcursul procedurilor.
ATENŢIE!
Acţiunea penală în cazul infracţiunilor sancţionabile la plângerea prealabilă a persoanei vătămate rămâne însă guvernată de principiul disponibilităţii: partea poate decide retragerea plângerii sau împăcarea cu făptuitorul, situaţie care stinge acţiunea penală începută în prealabil, chiar dacă aceasta a fost pornită din oficiu.
Indiferent de modul de sesizare cu privire la vreuna dintre infracţiunile de violenţă în familie, articolul 4 din Legea nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea protecţiei victimelor infracţiunilor, prevede anumite obligaţii în sarcina judecătorilor, procurorilor, ofiţerilor şi agenţilor de poliţie, indiferent care este organul judiciar la care victima s-a prezentat mai întâi.
Conform dispoziţiilor legii, procurorii, ofiţerii şi agenţii de poliţie au obligaţia de a încunoştinţa victimele infracţiunilor cu privire la:
– serviciile şi organizaţiile care asigură consiliere psihologică sau orice alte forme de asistenţă a victimei, în funcţie de necesităţile acesteia;
– organul de urmărire penală la care pot face plângere;
– dreptul la asistenţă juridică şi instituţia unde se pot adresa pentru exercitarea acestui drept, condiţiile şi procedura pentru acordarea asistenţei juridice gratuite;
– drepturile procesuale ale persoanei vătămate şi ale părţii civile;
– condiţiile şi procedura pentru acordarea compensaţiilor financiare de către stat;
– dreptul de a fi informate, în cazul în care inculpatul va fi privat de libertate, respectiv condamnat la o pedeapsă privativă de libertate, cu privire la punerea acestuia în libertate în orice mod, conform Codului de procedură penală.
Informaţiile de mai sus sunt aduse la cunoştinţă victimei de către procurorul, ofiţerul sau agentul de poliţie la care victima se prezintă, în scris sau verbal, într-un limbaj pe care aceasta îl înţelege (dacă victima este cetăţean român aparţinând unei minorităţi naţionale, i se pot aduce la cunoştinţă informaţiile în limba sa maternă). Îndeplinirea acestor obligaţii legale se consemnează într-un proces-verbal care se înregistrează la instituţia din care face parte procurorul, ofiţerul sau agentul de poliţie la care se prezintă victima.
