Sistemul CNAS a costat 200 de milioane de euro şi a avut probleme încă de la lansare

USR consideră că este inacceptabilă situaţia de la CNAS care pune în pericol sănătatea românilor bolnavi şi vulnerabilizează alte sute de mii de pacienţi prin incapacitatea medicilor de a elibera reţete şi documente medicale.

„Cinismul se simte ca peştele în apă în politică şi administraţie, dar sunt unele momente în care, oricât de tăbăcit ai fi, rămâi fără replică şi chiar ţi se face rău, fizic. În februarie 2019, la începutul lunii, am adoptat pe repede înainte, în cadrul Comisiilor reunite de Sănătate şi Tehnologia Informaţiei, un buget suplimentar pentru profesionalizarea şi extinderea departamentului de programare „in house” al CNAS, ideea fiind întărirea capacităţii profesionale a Casei de a reacţiona şi reconfigura sistemul informatic care înregistrează şi gestionează sute de mii de operaţiuni şi activităţi medicale. Abrambureala din guvernul Dăncilă, numirea unei incompetente apropiate de Vâlcov la şefia Casei, blocarea fondurilor – sunt tot atâtea motive pentru care acest departament încă nu există, iar blocajele sistemului informatic sunt la ordinea zilei.”, transmite deputatul USR Tudor Pop, membru în Comisia pentru sănătate şi familie.

Citeste și:  Polițiștii brașoveni, în campanie de informare pentru siguranța rutieră și utilizarea responsabilă a materialelor pirotehnice în perioada sărbătorilor

Sistemul CNAS a costat 200 de milioane de euro şi a avut probleme încă de la lansarea sa din anul 2010. Mai mult, sistemul a fost lăsat fără mentenanţă ani de zile şi a avut nevoie de 11 acte adiţionale pentru a funcţiona rezonabil.

„În anii în care s-a realizat mentenanţa, aceasta a fost contractată cu firma Teamnet controlată de infractorul Sebastian Ghiţă. Este o bătaie de joc pe 15 milioane de euro fără nicio penalitate pentru dezastrul informatic (ne)gestionat. Iar acum, în loc să fie adus la standarde, se doreşte înlocuirea lui la un cost estimat de 100 de milioane de euro. Mai mult, se doreşte reaşezarea platformei informatice a Casei de Asigurări în Parteneriat Public-Privat – practic o externalizare a serviciului de management al datelor medicale ale pacienţilor din România, ceea ce nu se întâmplă în nicio ţară civilizată”, transmite senatorul Adrian Wiener, medic de profesie, membru în Comisia pentru sănătate şi familie.

Citeste și:  Braconaj cu câini dresați și vânat ilegal, descoperit de polițiștii brașoveni

În faţa haosului creat de incompetenţa CNAS, USR solicită:

  1. Să publice pe pagina proprie de internet statistici în timp real privind funcţionarea şi continuitatea sistemelor Platformei informatice din asigurările de sănătate, incluzând rata de erori şi timpii de nefuncţionare. Această solicitare a fost depusă încă din decembrie 2018 la Comisia pentru Sănătate şi Familie sub formă de amendament (PLx 593/2018), dar amendamentul nu a fost inclus în proiectul de modificare a legii.
  2. Un raport privind dezvoltarea şi finanţarea departamentului de IT in-house al CNAS pentru care comisiile reunite de Sănătate şi Tehnologia Informaţiei au votat alocarea unui buget suplimentar în februarie 2019 (Plx 593/2018).
  3. În momentul declanşării modului de avarie, medicii de familie să aibă garanţia că reţetele medicale sau serviciile realizate vor fi decontate.
  4. Audit extern/independent privind starea actuală a SIUI (Sistemului informatic unic integrat) în vederea identificării soluţiilor necesare pentru o platformă informatică sigură, predictibilă şi stabilă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.