Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă din România aniversează anul acesta 19 ani de activitate

Primăria Brașov se alătură demersurilor autorităților publice centrale, județene și locale care mâine, 11 februarie, își vor ilumina sediile în roșu, pentru a marca astfel Ziua Europeană a Numărului de Urgență 112. Astfel, literele de pe Tâmpa și clădirea primăriei vor fi iluminate în culoarea care simbolizează serviciul de urgență.

Numărul 112 este numărul de urgenţă disponibil gratuit, non-stop, atât prin linii de telefonie fixe, cât şi prin telefoane mobile, oriunde în Uniunea Europeană. Numărul unic de urgenţă 112 este disponibil în toate statele membre ale UE, precum și în Albania, Georgia, Republica Moldova, Islanda, Muntenegru, Norvegia, Serbia, Elveţia, Turcia. Operatorii 112 sunt cei care preiau în fiecare an milioane de apeluri de la cei care le solicită ajutorul şi fac legătura cu dispecerii din agenţiile de intervenţie – poliție, pompieri, ambulanță etc.

Citeste și:  Traseu deviat pentru autobuzele ce deservesc liniile A1, 24 și 28

Pentru dezvoltarea serviciului de urgenţă 112, în Europa, a fost creată Asociaţia Europeană a Numărului de Urgenţă (EENA), o organizaţie neguvernamentală cu sediul la Bruxelles, a cărei misiune este aceea de a contribui la îmbunătăţirea siguranţei şi securităţii oamenilor. Viziunea EENA este ca fiecare cetăţean să poată accesa serviciile de urgenţă şi să primească informaţiile şi îngrijirea corespunzătoare în timpul unei urgenţe sau al unui dezastru.

În prezent, comunitatea EENA include peste 1.500 de servicii de urgenţă reprezentative din 80 de state la nivel mondial, peste 100 de furnizori de soluţii în domeniu, peste 100 de cercetători și peste 200 de membri ai Parlamentului European, potrivit http://www.eena.org. EENA serveşte ca o platformă de discuţii pentru serviciile de urgenţă, autorităţi publice, factori de decizie, cercetători, asociaţii şi furnizorii de soluţii, cu scopul de îmbunătăţire a răspunsului în situaţii de urgenţă, în conformitate cu cerinţele cetăţenilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.