Ieri, 27.07.2021, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalităţile de control aproximativ 147.700 persoane, cetăţeni români şi străini, cu peste 40.700 mijloace de transport (dintre care 13.300 automarfare). Pe sensul de intrare au fost aproximativ 73.900 persoane cu 19.000 mijloace de transport, iar pe cel de ieşire 73.800 persoane cu 21.700 mijloace de transport.
Frontiera cu Ungaria a fost tranzitată de aproximativ 37.800 de persoane şi 17.700 de mijloace de transport (6.400 automarfare), din care pe sensul de ieşire din ţară au fost aproximativ 20.300 de persoane cu 9.800 mijloace de transport şi 1.800 automarfare.
Poliţia de frontieră lucrează la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere, sens în care în continuare recomandăm participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor deschise traficului internaţional, astfel încât să evităm apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea.
Informaţii privind situaţia punctelor de frontieră deschise traficului internaţional se regăsesc pe aplicaţia Trafic on-line care poate fi accesată la adresa http://www.politiadefrontiera.ro/traficonline/.
În ceea ce priveşte activităţile specifice, în zonele de competenţă – punctele de trecere şi „frontiera verde” – poliţiştii de frontieră au constatat:
* 28 fapte ilegale (19 infracţiuni şi 9 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini;
* au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de peste 3.500 lei;
* valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la aproximativ 4.500 lei;
* nu s-a permis intrarea în ţară a 16 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea, nu s-a permis ieşirea a 27 cetăţeni români din diferite motive legale.