Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Ghimbav, va pune la dispoziţia enoriaşilor care vor să fie aproape la slujba de Înviere, un ecran gigant de 12 metri pătraţi, în parcarea centrală din curtea bisericii, transmite Monitorul Expres.
Slujba va fi transmisă printr-un sistem audio-video de ultimă generaţie, cu un ecran led, achiziționat recent de către Primăria Ghimbav, urmând a fi folosit pentru diferite evenimente.
Primarul oraşului Ghimbav, Ionel Fliundra, citat de Monitorul Expres, a spus că „Vorbim aici despre o investiţie propusă şi discutată în Comisia Locală pentru Situații de Urgență și aprobat pentru a elimina aglomeraţia care, cu vedem că se formează destul de des la Biserică şi la sala de sport. Ne vom asigura astfel că se respecta restricțiile impuse de pandemie și astfel asigurăm siguranţa cetăţenilor noştri. Vrem ca, în acest an, slujba de Înviere să se poată viziona în direct, din faţa bisericii pentru toţi cei care vor să fie acolo, ca de fiecare dată. Pe termen lung însă, utilitatea acestui sistem se va vedea şi în alte activităţi pentru cetăţeni. De exemplu, se vor putea viziona aici filme în aer liber, spectacole, mecuri de fotbal. Şi tot pe termen mediu şi lung, sistemul ar putea aduce şi venituri la buget şi beneficii pentru diferite societăţi locale, care se pot promova pe acest ecran de mari dimensiuni”.