Slujbe de mulțumire în toate bisericile, cu ocazia celor 165 de ani de la Unirea Principatelor Române

Cu prilejul împlinirii a 165 de ani de la Unirea Principatelor Române (24 ianuarie 1859), eveniment crucial din istoria poporului nostru, împlinire a unui ideal istoric încununat la Bucureşti prin alegerea Domnitorului Alexandru Ioan Cuza al Moldovei și ca Domnitor al Ţării Românești, Patriarhia Română anunță următorul program în cadrul căruia se va puncta aniversar acest important eveniment național:

Miercuri, 24 ianuarie 2024, în Ziua Unirii Principatelor Române, începând cu ora 09:30, va fi săvârşită Sfânta Liturghie la Catedrala Patriarhală și slujba de parastas în care vor fi pomeniţi Domnitorul Alexandru Ioan Cuza, Mitropoliţii Nifon Rusailă al Ţării Româneşti şi Sofronie Miclescu al Moldovei, precum şi toţi cei care au contribuit la realizarea Unirii Principatelor Române. La ora 11:00 va fi oficiată slujba de Te Deum, urmată de cuvântul ierarhului slujitor.

Citeste și:  Ce te costă mita electorală?

Conform Legii 215/2016 privind ceremoniile oficiale şi Hotărârii Sfântului Sinod nr. 6.312/2022, ceremonialul religios va fi săvârşit de clerici, iar depunerile de coroane la monumente vor fi făcute de către autorităţile civile şi militare.

În ziua de 24 ianuarie 2024, ierarhii, preoţii şi diaconii Bisericii Ortodoxe Române vor oficia slujba de Te Deum în toate bisericile din Patriarhia Română. La sfârșitul acestei slujbe vor fi trase clopotele timp de un minut.

Aniversarea Unirii Principatelor Române şi comemorarea făuritorilor  acesteia constituie un act solemn care are menirea să menţină aprinsă candela unităţii şi demnităţii noastre naţionale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.