Caz incredibil petrect la Ticuș: un adolescent de 15 ani din Brașov și-a omorât în bătaie concubina în vârstă de 15 ani, pe fondul geloziei. Un caz care i-a șocat chiar și pe anchetatori. Procurorii au recunoscut că „toate datele din dosar sunt ieșite din tiparul normalității, mai întât având în vedere vărsta fragedă a victimei și a agresorului, apoi faptul că cei doi, deși minori trăiau în concubinaj și nu în ultimul rând motivul care a dus la declanșarea oribilei fapte, gelozia. Este drept că aceste generații sunt mai evoluate sau mai grăbite în abordarea unor teme complet interzise până cu câțiva ani în urmă, dar totuși, la 15 ani vorbim despre niște copii. Copii care trăiau în concubinaj și care au ajuns să se omoare din motive de gelozie. Nu mai vorbim despre cruzimea loviturilor aplicate și indiferența cu care agresorul și-a lăsat victima să agonizeze fără să anunțe SMURD-ul”, ne-au declarat surse din anchetă.
Potrivit procurorilor care instrumentează dosarul, cei doi adolescenți locuiau la o stână, unde băiatul lucra ca cioban. Pe data de 14 iulie băiatul ar fi făcut o criză de gelozie și ar fi lovit-o în mod repetat cu o bâtă peste mâini și peste membre pe fată, până când aceasta ar fi căzut la pământ. Victima a fost lăsată să zacă patru zile fără să primească îngrijiri medicale. Abiaa când fata și-a dat ultima suflare, băiatul a anunțat Poliția.
Dosarul a fost preluat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov, care au emis un mandat de arestare pe numele băiatului care este acuzat de „omor săvârșit asupra unui membru de familie”.