Șofer cercetat pentru consum de droguri

Polițiștii din cadrul Poliției Stațiunii Predeal efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, pe care l-au deschis după ce au depistat, la volanul unui autoturism, un bărbat care ar fi consumat substanțe psihoactive.

La data de 8 iulie a.c., în jurul orei 21:45, în timp ce efectuau serviciul de monitorizare și control asupra traficului, polițiștii din cadrul Poliției Stațiunii Predeal au oprit, pentru control, un autoturism, în care se afla doar conducătorul acestuia, un bărbat, de 34 de ani.

În cadrul controlului efectuat cu privire la legalitatea documentelor, pentru că au observat indicii specifice, polițiștii l-au testat pentru consumul de substanțe psihoactive, iar rezultatul a indicat prezența unor astfel de substanțe în organism.

Citeste și:  Tinerii brașoveni au timp până pe 12 februarie să se înscrie pentru schimbul cultural cu Japonia

De asemenea, polițiștii au efectuat și un control al autoturismului, ocazie cu care, în interior, au fost identifcate fragmente vegetale uscate și alte substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive. Față de cele constatate, în vederea continuării cercetărilor, polițiștii au dispus ridicarea și transmiterea fragmentelor identificate către structurile de poliție specializate.

În continuare, bărbatul a fost condus la o unitate medicală autorizată, unde i-au fost prelevate mostre biologice, a căror analiză de specialitate a confirmat prezența substanțelor psihoactive în organism.

În cauză, a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de “conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive”, în care cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.