Un bărbat din Sibiu a fost reţinut de poliţiştii braşoveni după ce a fost depistat în trafic, la volanul unui TIR, cu un permis de conducere fals.
Bărbatul în vârstă de 41 de ani a fost oprit în trafic, pentru control. În momentul în care i-au fost solicitate actele la control, acesta a prezentat un permis de conducere fals.
„Cu ocazia verificărilor efectuate în baza de date a Poliţiei Române a documentelor personale şi ale autovehiculului condus, cadrele de poliţie au constatat faptul că bărbatul are suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, ca urmare a săvârşirii altor infracţiuni la regimul rutier. Bărbatul a fost reţinut pentru 24 ore şi introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Braşov”, se arată în comunicatul IPJ Brașov.
Sibianului i s-a întocmit dosar penal în care este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere a unui vehicul fără permis şi uz de fals