Șoferi care conduceau sub influența alcoolului, depistați de polițiștii brașoveni

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov efectuează cercetări în cadrul dosarelor penale pe care le-au deschis, după ce au identificat două persoane, care conduceau în timp ce s-ar fi aflat sub influența alcoolului.

  • La data de 27 octombrie a.c., în jurul orei 19:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Săcele au intervenit pe bulevardul George Moroianu, din localitate, la locul producerii unui accident rutier soldat cu pagube materiale.

La fața locului, din primele cercetări efectuate a rezultat faptul că un bărbat, de 57 de ani, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare a autoturismului pe care în conducea și astfel, ar fi intrat în coliziune cu alte 3 autoturisme, care erau parcate.

Citeste și:  Mergi la vot? Ce nu ai voie să faci în cabină

În continuare, după ce a fost testat de polițiști cu aparatul din dotare, pentru că rezultatul a indicat o alcoolemie de 0.96 mg/litru alcool pur în aerul expirat, bărbatul a fost condus la o unitate medicală unde i-au fost prelevate mostre biologice, a căror analiză va stabili, cu certitudine, valoarea alcoolemiei.

  • Tot la data de 27 octombrie a.c., în jurul orei 19:30, în timp ce efectuau serviciul de monitorizare și control asupra traficului rutier, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Brașov au oprit, pentru control, un autoturism care se deplasa pe D.N. 11.

După ce a fost identificat bărbatul de la volan, pentru că au observat indicii specifice, polițiștii l-au testat din punct de vedere al consumului de alcool. Din cauza faptului că rezultatul a indicat o alcoolemie de 0.78 mg/litru alcool pur în aerul expirat, în continuare, bărbatul a fost condus la o unitate medicală unde i-au fost prelevate mostre biologice, a căror analiză va stabili, cu certitudine, valoarea alcoolemiei.

Citeste și:  Ce pățești dacă împiedici pe cineva să voteze?

În cauzele prezentate, au fost întocmite două dosare penale, ambele sub aspectul săvârșirii infracțiunii de”conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, cercetăriile fiind continuate de polițiști, sub coordonarea unor procurori din cadrul unităților de  parchet competente.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.