Șoferii, lucrătorii în depozit, casierii, mecanicii și personalul pentru curățenie sunt cei mai căutați candidați fără studii superioare ai momentului

Finalul de an vine cu oportunități pentru candidații din segmentul blue collar (fără studii superioare), 5.500 de joburi fiind acum disponibile pentru aceștia pe iajob.ro și alte 6.400 pe eJobs.ro. Angajatorii se află în continuă căutare de personal pentru posturile de execuție, iar cel mai mare volum de oferte se înregistrează pentru pozițiile de șoferi, lucrători în depozit, casieri, mecanici, personal pentru curățenie și operatori de producție. Acestea sunt, aproape în întregime, poziții care nu pot funcționa în regim de lucru remote și care necesită prezența fizică la sediul companiei.

„Vedem o dinamică accelerată în segmentele entry level și blue collar, în special în sectoare esențiale precum retail, transport / logistică, industria alimentară sau servicii. Aceeași dinamică se vede în oglindă și pe partea candidaților. Ei sunt, în acest moment, cei care și aplică în număr foarte mare. Astfel, în ultima lună, peste 650.000 de aplicări de pe eJobs.ro au venit din partea candidaților fără studii superioare”, spune Bogdan Badea, CEO eJobs, cea mai mare platformă de recrutare online din România.

Citeste și:  Circulație oprită pe A3 din cauza unui tir răsturnat

Bucureștiul este orașul cu cele mai multe oferte pentru candidații din aceste categorii profesionale, urmat de Brașov, Cluj – Napoca, Constanța, Iași și Timișoara. În cele mai multe cazuri, este vorba despre poziții de înlocuire, în condițiile în care industriile care angajează cel mai mult (retail, transport – logistică, servicii, HoReCa, producție sau industria alimentară) au, chiar și în această perioadă, o rată mare de fluctuație, în special pe palierul entry level și blue collar. Pe acest fond, nevoia de angajare este imediată, iar angajatorii caută atât oameni cu experiență anterioară, cât și candidați care nu au mai lucrat niciodată. „Acest sentiment acut al urgenței se regăsește și la candidați, care caută căi cât mai rapide de angajare, mai ales că, în cele mai multe cazuri, nu au un CV sau nu știu cum să facă unul. Pentru ei contează mult posibilitatea de a lua direct legătura cu angajatorii, opțiune pe care o au pe iajob.ro, spre exemplu pentru că speră ca, astfel, să elimine o parte dintre etapele care lungesc procesul de angajare”, explică Bogdan Badea.

Citeste și:  Impozitele și taxele locale cresc din 2026! Pachetul 2 de reformă fiscală este constituțional, a decis CCR

Comparația cu oferta de joburi disponibile pentru alte categorii de candidați arată astfel: din numărul total de joburi postate în ultima lună, peste 11.000 au fost pentru segmentul entry level și pentru cei fără experiență, în timp ce aproximativ 4.000 au vizat seniorii cu mai mult de 5 ani de experiență și managerii.

Potrivit datelor Salario, comparatorul salarial marca eJobs, salariul mediu net, la nivel național, pentru angajații din eșalonul entry level este de 4.000 de lei pe lună. În cazul lor, angajatorii dau și cea mai mare dovadă de transparență salarială, pe iajob.ro 53% dintre poziții având salariul afișat în anunțul de angajare. Raportat la domeniile care angajează cel mai mult în această perioadă, mediile înregistrate sunt următoarele: 3.500 de lei pentru retail și industria alimentară, 3.800 de lei pentru transport / logistică, 3.500 de lei pentru HoReCa, 3.600 de lei pentru servicii și 3.900 de lei pentru producție.

Citeste și:  România și Germania își consolidează parteneriatul strategic în apărare

În acest moment, pe eJobs.ro sunt disponibile 18.000 de locuri de muncă, iar pe iajob.ro sunt active 5.500 de joburi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.