SOR Cehia livrează încă 20 de autobuze electrice la Brașov: Iată și liniile pe care vor circula

Primăria Brașov a semnat raportul procedurii prin care firma SOR Libchavy s.r.o., din Cehia, a fost declarată câștigătoarea contractului pentru livrarea altor 20 de autobuze electrice (10 autobuze de 8 m și 10 autobuze de 12 m). Aceeași firmă a câștigat anul trecut licitația pentru achiziția a 32 de autobuze electrice, a căror livrare va începe săptămâna viitoare. Valoarea contractului pentru furnizarea celor 20 de autobuze este de 48.058.500 de lei + TVA, fondurile eligibile fiind asigurate în proporție de 80% de Administrația Fondului pentru Mediu (AFM). 

,,Astăzi (29 aprilie n.n.) am semnat raportul procedurii pentru atribuirea contractului de achiziție a 20 de autobuze electrice. Câștigătorul licitației este firma SOR, cu care avem în derulare contractul de achiziție pentru celelalte 32 de autobuze electrice, achiziționate tot cu finanțare de la AFM. Odată cu semnarea contractului, sper ca cei din Cehia să pregătească faza de producție astfel încât să existe o continuitate în producerea și livrarea către operatorul de transport a tuturor celor 52 de autobuze, astfel încât de săptămâna viitoare, când va ajunge la Brașov primul autobuz, și până la finalul celui de al doilea contract să nu existe pauze. Strategia noastră de mobilitate urbană, care are ca și principală direcție transportul în comun, începe să capete formă. Cu toții ne dorim un oraș cu un aer curat, dar pentru asta trebuie să facem acele alegeri, inclusiv personale, care să ne asigure acest oraș. Eu cred că transportul în comun este cea mai bună soluție de mobilitate în Brașov și în zona metropolitană, iar utilizarea mijloacelor de transport ecologice reprezintă una dintre soluțiile pentru creșterea calității aerului în orașul nostru”, a declarat reprezentantul Primăriei Brașov.

Citeste și:  S-a terminat Yellowstone: ce urmează?

Proiectul de achiziția a celor 52 de autobuze electrice se derulează cu o finanțare nerambursabilă de la Agenția Fondului de Mediu, în valoare de 109.600.000 de lei, contribuția Municipalității fiind de 27.550.000 lei, din bugetul local.

Trasee pe care vor circula:

Nr. crt. Linia Traseul Lungime traseu, dus+intors, km Nr. autobuze Tip autobuz
1. 2B Rulmentul – Livada Poștei 12,6 2 12m lungime
2. 21 Noua – Triaj 20,8 4
3. 35 Noua – Gara Brașov 16,9 4
4. 50 Livada Poștei – Solomon 10,9 4 8m lungime
5. 51 Tocile – Gara Brașov 10,1 2
6. 52 Tocile – Panselelor 18,5 4

Date tehnice achiziție

Autobuze electrice

Citeste și:  Braconaj cu câini dresați și vânat ilegal, descoperit de polițiștii brașoveni

– lungime – 10 autobuze x 12 metri și 10 autobuze x 8 metri;

– tip solo (nearticulate); 

– cu planșeu jos (podea coborâtă); 

– facilități pentru accesul persoanelor cu mobilitate redusă;

– autobuzele vor avea o capacitate de transport de minim:

Pentru autobuzele de 8m: 50 persoane din care cel puțin 16 pe scaune. 

Pentru autobuzele de 12m: 85 persoane din care cel puțin 27 pe scaune.

– durata de funcționare de minim 15 ani;

– durata de utilizare fără reparație generală de minim 8 ani;

– durata de utilizare a bateriilor electrice de minim 5 ani;

– autonomie de minim 200 km;

– bateriile electrice vor permite o încărcare rapidă (5-10 minute) și o încărcare lentă (maxim 6 ore) fără să își piardă calitățile funcționale. Numărul minim de cicluri încărcare/descărcare: 2000.

Sistemul avansat de asistență a șoferului (Advance driver assistance systems – ADAS)

Autobuzele electrice vor fi dotate cu un sistem de asistență a șoferului care va detecta situațiile cu risc ridicat de accident și va alerta șoferul în timp util în vederea reducerii numărului de accidente și a consecințelor acestora. Detectarea riscului de accident va fi realizată prin montarea a minim 3 camere video/senzori la exteriorul autobuzului.

Citeste și:  Bradul de Crăciun al clubului Kids Tâmpa Brașov a umplut sala cu aproape 1000 de sportivi ai Brașovului

Funcționalitățile sistemului de asistență a șoferului:

a). Sistem de evitare a coliziunii frontale: monitorizează zona frontală a vehiculului și detectează situațiile periculoase, alertând vizual și sonor șoferul asupra riscului de coliziune cu un alt vehicul, biciclist sau pieton (pentru viteze de 50 km/h alerta va fi emisă cu minim 2 secunde înainte de producerea coliziunii). Detectarea se va face cu camera video (sau senzorul) amplasată în partea frontală a autobuzului (parbriz).

b). Sistem de detectare a vehiculelor, bicicliștilor și pietonilor în părțile laterale stânga și dreapta (de detectare a unghiului mort). Detectarea se va face cu camere video (sau senzorii) amplasate în părțile laterale ale autobuzului.

c). Afișarea alertelor la bord – afișarea alertelor va permite identificarea intuitivă și rapidă de către șofer a pericolului semnalat.

d). Colectarea informațiilor privind alertele identificate – transmiterea datelor se va face prin intermediul CGMT. Sistemul va fi furnizat împreună cu o aplicație software care va permite accesarea datelor (rapoarte) și vizualizarea acestora pe harta electronică a orașului.

Ofertantul va include în ofertă o descriere detaliată a componentelor ADAS și a modului de funcționare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.