Sorin Oprescu va fi eliberat în Grecia, după două săptămâni de arest. Judecătorii Curții de Apel din Atena au decis ca acesta poate să fie pus sub control judiciar dacă plătește, până mâine, 1 iunie, o cauțiune de 5.000 de euro, potrivit Antena 3.
Sorin Oprescu a povestit ceea ce s-a întâmplat pe parcursul urmăririi penale, dar și pe parcursul proceselor pe care le-a avut în România, unde a explicat că nu a avut parte de o judecată dreaptă.
Fostul edil al Capitalei a venit cu o mărturie sinceră, așa cum spun și avocații, dovadă că procurorul a cerut cercetarea lui mai departe în stare de libertate. Cu alte cuvinte, același procuror care a cerut inițial arestarea preventivă, în acest moment, după ce a ascultat pledoariile atât ale lui Sorin Oprescu cât și ale celorlalți martori, a venit cu propunere către instanță ca Sorin Oprescu să fie lăsat în libertate timp de 30 de zile până când vor fi aduse din România documente care să valideze diferite probe din dosar, mai notează sursa citată.
Completul de trei judecători a fost de acord cu propunerea procurorului, așa că Sorin Oprescu va fi eliberat. În acest moment a fost condus în arestul Curții de Apel din Atena până când va depune cauțiunea de 5000 de euro. Este doar o chestiune de câteva ore până când acesta ar putea fi eliberat.